Demn de muzeu
De la plămânul de oțel la secvențierea genetică, un nou rotarian află despre moștenirea științifică a poliomielitei
by Erin Gartner
11 Nov 2026Este o priveliște impresionantă. Într-un colț al unui muzeu se află un plămân de oțel de mărimea unui copil, unul dintre impunătoarele cilindri de oțel care, în perioada de vârf a epidemiilor de poliomielită din anii 1940 și ’50, închideau copiii paralizați până la gât și le forțau aer în plămâni. Au fost descriși în mod sumbru ca fiind asemănători sicrielor, dar erau o tehnologie miraculoasă, menținând în viață mii de copii cu un fâșâit mecanic până când, în cel mai bun caz, micii pacienți își recăpătau suficientă putere în mușchii pieptului pentru a respira singuri.
Aparatul — acum o relicvă a unei epoci aproape uitate de dinaintea vaccinurilor împotriva poliomielitei — a făcut parte dintr-o expoziție unică în această vară la Gates Foundation Discovery Center din Seattle. Intitulată Muzeul unei lumi fără poliomielită, expoziția a oferit o privire asupra științei și inovației care au adus lumea în pragul eliminării unei boli care, cândva, paraliza 350.000 de oameni pe an.
Rotary și partenerii săi, inclusiv Gates Foundation, au redus cazurile de poliomielită cu 99,9 la sută, iar expoziția a oferit o privire asupra unui viitor în care poliomielita nu va fi decât o amintire păstrată în muzee și cărți de istorie.
Ca membru Rotary relativ nou, eram nerăbdător să vizitez expoziția și să aflu mai multe despre această moștenire. Știu puține despre boală, care a fost eradicată în Statele Unite în 1979, anul în care m-am născut. Singura mea expunere reală a fost prin manuale și filme de la Hollywood. Totuși, în alte părți ale lumii, nu este deloc o amintire îndepărtată. Poliomielita sălbatică rămâne endemică în două țări — Pakistan și Afganistan — unde aducerea vaccinurilor la copii este încă o provocare.
Am noroc că vizitez expoziția în iulie, deoarece aproximativ 90 de oameni de știință și experți în sănătate globală sunt aici pentru o conferință despre ce urmează în eradicarea poliomielitei, ceea ce îmi permite să trag experții deoparte pentru explicații. În timp ce mă strecor printre ei, una dintre cele mai noi tehnologii expuse îmi atrage atenția: plasturi cu microace dispuse în matrice. Aplicați pe corpul unei persoane, plasturii folosesc sute până la mii de proeminențe minuscule pentru a administra fără durere un medicament sau un vaccin chiar sub piele. Nu sunt încă folosiți pentru vaccinurile împotriva poliomielitei, dar potențialul lor este clar.
Un plămân de oțel se numără printre obiectele expuse la Gates Foundation Discovery Center.
Credit imagine: Erin Gartner
Pentru a afla mai multe, o caut pe Kristen Earle, director principal de program în dezvoltarea vaccinurilor la Fundația Gates. Ea este implicată în testarea clinică din Gambia a plasturilor pentru vaccinurile împotriva rujeolei și rubeolei. Proiecțiile microscopice ale plasturilor sunt făcute dintr-o formă uscată a vaccinului sau sunt acoperite cu aceasta. Aceste microace străpung fără durere stratul exterior al pielii, administrând vaccinul direct către celulele imunitare de dedesubt. „Arată ca niște plasturi mici, cu un mic buton pe spate care intră în piele”, spune Earle. „Orice vaccinuri care sunt uscate sunt mai stabile — sunt o pulbere.”
Ca urmare, spune Earle, plasturii pot fi păstrați fără refrigerare timp de cel puțin trei zile, un avantaj major față de alte tipuri de vaccinuri. „Ceea ce înseamnă asta, potențial”, spune ea, „este că un lucrător medical ar putea pune plasturii într-un rucsac și s-ar putea urca pe o motocicletă pentru a călători către un sat izolat.”
În timp ce mă plimb prin expoziție, mă întreb cum este pentru cercetătorii cu vechime să vadă decenii de progrese reunite într-un singur loc. „Este un miracol, într-adevăr”, spune dr. Walt Orenstein, fost director al Programului Național de Imunizare din SUA la Centrele pentru Controlul și Prevenirea Bolilor. „Oamenii nu înțeleg cât de cumplită este poliomielita.”
