Curajul Malalei Yousafzai
Laureata Premiului Nobel îi provoacă pe membrii Rotary să facă propriile lor salturi îndrăznețe
10 Sept 2026
În toamna anului 2017, în primele sale săptămâni ca studentă la Universitatea Oxford, Malala Yousafzai a ieșit pe furiș din căminul ei în miez de noapte și a urcat în vârful unui turn cu clopot din campus, o ispravă care a presupus să evite să fie observată, să se clatine pe acoperișuri și pervazuri și să facă salturi care sfidau moartea.
„Oamenii mă supravegheaseră toată viața, asigurându-se că respect regulile, ascult de ordine, urmez scenariul”, explică Yousafzai în cel mai recent volum de memorii al său, Finding My Way. „De când am ajuns la facultate, mă simțeam amețită de independență. Fiecare alegere, chiar și cele greșite, îmi aparținea.”
Saltul îndrăzneț al lui Yousafzai în întuneric a întruchipat tot ceea ce această laureată a Premiului Nobel pentru Pace — cea mai tânără din istorie — și curajoasă susținătoare a educației fetelor a reprezentat de când a supraviețuit tentativei de asasinat a talibanilor care aproape i-a curmat viața în Pakistan, în octombrie 2012. În iunie, ea a vorbit la Convenția Rotary International din Taipei. După aceea, pentru un episod al podcastului Rotary Voices, ea a stat de vorbă cu Yin Khvat, producătoarea senior și gazda programului săptămânal de actualitate Taiwan Talks. Printre altele, au vorbit despre experiența lui Yousafzai la Oxford, despre visurile mamei sale și despre școala ei pentru fete. În mod potrivit, conversația lor a început cu o reflecție asupra curajului lui Yousafzai și s-a încheiat cu îndemnul ei adresat membrilor Rotary de a face propriul lor salt și, asemenea ei, de a fi curajoși.
Ce te face atât de curajoasă?
Nu puteam vedea un viitor pentru mine fără educație. Fetele sunt hotărâte să continue să învețe în ciuda greutăților cu care se confruntă. Mă simt foarte norocoasă acum că mi-am încheiat studiile și am absolvit facultatea. Dar când mă gândesc la fetița de 11 ani care eram, nu puteam crede în acel moment că acest lucru se va împlini vreodată. Așa că a trebuit să lupt pentru asta.
Simt că cea mai bună cale de a lupta împotriva extremiștilor este să continuăm să le oferim putere femeilor. M-am gândit: Ei nu vor să vadă o fată educată, așa că voi deveni asta. Ei nu vor să vadă o femeie puternică, și voi deveni asta. Au vrut să reducă la tăcere o fată pentru că a îndrăznit să fie la școală. Astăzi, vreau să ajut milioane de fete să fie la școală.
Tatăl tău te-a numit „Malala” după o eroină și luptătoare. Cum privești alegerea lui trei decenii mai târziu?
Tatăl meu este foarte pasionat de sprijinirea femeilor și a fetelor. A fost profesor, activist, iar eu l-am admirat. Erau multe alte fete în comunitatea mea care voiau să apară în fața unei camere, să participe la activism, dar tații sau frații lor le opreau.
O dată, verișoara mea se plângea tatălui meu, spunând: „Malala este acum în atenția publicului, ar trebui să-și acopere fața, nu ar trebui să participe la aceste evenimente publice.” Tatăl meu i-a spus să-și vadă de treaba lui și să nu se amestece în viața mea. Îi sunt recunoscătoare că m-a susținut. Face o diferență uriașă când ai sprijinul membrilor de sex masculin ai familiei tale — când devin aliații tăi.
Cele cinci surori ale tatălui meu nu au mers la școală. Pentru el, acestea erau două realități distincte despre cum este viața când te naști fată sau băiat. Atunci și-a luat angajamentul de a-și educa fiica. M-a numit „Malala” după Malalai din Maiwand, eroina afgană, pentru că a vrut să am propria mea identitate.
Malala Yousafzai și Yin Khvat vorbesc despre educație și pace în timpul sesiunii generale 2 de la Convenția Rotary International din Taipei.
Credit foto: Monika Lozinska
A fost un moment sfâșietor în Finding My Way când ți-ai întrebat mama care erau visurile ei. Ne poți vorbi despre asta?
În acel moment, încercam să decid dacă să mă căsătoresc și mă întrebam cum era viața pentru mama mea când era fată. Avea un vis? Răspunsul mamei mele a fost: „Oh, voiam doar să mă mărit cu un bărbat care să mă poată duce la oraș, iar noi să ne bucurăm de ploaie și să mâncăm kebab.” I-am spus: „Mamă, e altceva. Care era visul tău pentru tine?” Nu a avut niciun răspuns.
Atunci mi-am dat seama că există o întreagă generație de femei care nu și-au imaginat niciodată că ar putea avea visuri proprii. M-am simțit foarte norocoasă că viața era diferită pentru mine și asta se datora sacrificiilor lor, care m-au pus într-o poziție mai bună. Pe vremea lor, nu exista nicio școală secundară pentru fete. Mama mea s-a înscris la o școală primară locală, dar și-a dat seama că era singura fată din acea clasă. Și-a vândut cărțile și nu s-a mai întors niciodată la școală. Sper să le facem lucrurile mai ușoare pentru următoarea generație de fete.
Mama mea este puternică, rezilientă și curajoasă. A ajutat atât de multe fete din comunitatea noastră să ajungă la școală și le-a protejat de căsătorii forțate. Acum are peste 50 de ani și merge la un centru de educație pentru adulți.
Să vorbim despre anii tăi la Oxford. Ai vorbit despre această libertate pe care o aveai, dar în același timp existau presiuni uriașe. Cum au evoluat ele în acea perioadă?
La liceul unde am studiat în Regatul Unit, mi-a fost greu să-mi fac prieteni pentru că eram nouă în țară și în acea cultură. La facultate, îmi doream doar să pot fi o studentă obișnuită, să am mulți prieteni și să trăiesc momente de bucurie.
În activitatea mea de activism, oamenii îmi puneau toate aceste întrebări mari despre cum să schimbăm lumea, ce putem face pentru fete, ce ar trebui să facă prim-miniștrii și președinții. Simțeam că trebuia să am un răspuns la fiecare întrebare. O perioadă, am crezut de fapt că nu puteam avea prieteni, că nu puteam găsi iubirea și că trebuia să fiu doar această persoană serioasă.
Prietenele mele mi-au oferit confortul de a nu simți, în compania lor, că făceam o declarație politică sau ceva de genul acesta. Pur și simplu vorbeam despre băieți, bârfeam, discutam despre zodii și, în sfârșit, puteam să mă relaxez.
Pe măsură ce m-am maturizat și am cunoscut mai mulți oameni, mi-am făcut prieteni și am găsit iubire în viață, mi-am dat seama că adevărata frumusețe a umanității este că, atunci când ne adunăm împreună, suntem capabili să găsim soluții la toate aceste probleme. Ideea că o singură persoană le are pe toate în minte este falsă. Este o iluzie. Învățarea nu se limitează la cărți. Înveți mult de la oamenii din jurul tău.
Credit ilustrație: Máximo Tuja
La Oxford, a existat un moment în care te descurcai mai greu la studii și, totuși, erai această campioană a educației fetelor. Poți să-mi povestești despre asta?
Facultatea a avut o dinamică interesantă, pentru că trebuia să studiezi, să socializezi și să mai și dormi. Iar pentru mine mai existau și alte straturi, precum munca de advocacy, sprijinul financiar pentru familia mea și multe alte lucruri de gestionat. Îmi amintesc că într-o săptămână am fost în trei țări diferite. Profesorii mei au devenit foarte îngrijorați pentru că rămăsesem în urmă cu eseurile, nu aveam rezultate bune și am fost foarte aproape să pic la examenele din primul an. Mi-am spus: „OK, trebuie să găsesc o modalitate de a echilibra toate acestea.”
Exista un birou de sprijin academic și am observat că, de multe ori, în universități sistemul de sprijin există. Cred că este important ca universitățile să se asigure că studenții chiar știu despre el. M-a ajutat mult la studii, așa că, în cele din urmă, am găsit o soluție. Știu că mulți studenți trec prin această luptă. Vreau să le spun că nu sunt singuri. Cu toții trecem prin asta.
Te fac imperfecțiunile și latura ta umană un model mai bun pentru fete și femei?
Este important să spunem adevărul. Nu vreau să le spun tinerilor că, atunci când cineva este numit model, înseamnă că are totul pus la punct. Când ajung să întâlnesc copii care îmi citesc povestea, vreau ca ei să știe că am fost în același loc ca ei. Când ești tânăr, ești curios în legătură cu lumea și vrei să-i rezolvi problemele. Există obstacole și înveți că problemele pot fi mult mai complexe.
Sănătatea ta fizică și mintală contează și ea. Cu fiecare zi care trecea, simțeam că eșuez pentru că 120 de milioane de fete nu pot merge la școală. Există o interdicție privind educația fetelor în Afganistan și sunt atât de multe provocări. Mă gândeam: „De ce nu putem rezolva asta într-o zi? De ce nu se poate schimba mai repede?” Nu aveam grijă de mine.
La facultate, am început să am atacuri de panică și flashbackuri ale atacului taliban. Sănătatea mea mintală era într-o stare foarte dificilă. Atunci am început terapia. Mă bucur atât de mult că am făcut-o, pentru că a schimbat totul pentru mine.
Credit imagine: Monika Lozinska
Uneori ne este greu să cerem ajutor, nu-i așa? Este acesta unul dintre mesajele importante pe care vrei să le transmiți?
Am ezitat atât de mult să cer ajutor și simțeam că nimeni nu putea înțelege prin ce treceam. Cu toții simțim că situația noastră este unică. Terapeuta mea mi-a spus: „Nu ești singura studentă care se confruntă cu toate aceste provocări. Motivele pot fi diferite, dar există și multe asemănări.” Asta mi-a oferit puțină alinare.
În cazul meu, nu am făcut niciodată terapie după atacul talibanilor. După șapte ani, când au început aceste flashbackuri, mi-am dat seama că ar fi trebuit să primesc ajutor pentru asta cu mulți ani în urmă. Am avut noroc că am primit sprijin, iar terapeuta m-a diagnosticat cu PTSD și anxietate. Aceste ședințe m-au ajutat foarte mult și continui să fac terapie.
Nu înseamnă că totul a devenit ușor. Am avut și după aceea multe atacuri de panică. Ce am învățat din asta este că va fi bine. O să reușesc. Sper doar ca mulți tineri să primească acest mesaj: că veți fi bine și că ar trebui să cereți ajutor când simțiți că aveți nevoie.
Ați sprijinit școli din Pakistan și Liban cu banii din Premiul Nobel pentru Pace, nu-i așa?
De fapt, am cumpărat un teren în satul părinților mei, Shangla, în nordul Pakistanului. Aveam acest vis. Am spus: „Acesta este locul în care mama mea nu și-a putut finaliza educația. Acesta este un loc în care încă nu avem un liceu pentru fete.” Și toată lumea spunea: „Este sus, în munți, și este greu să construiești o școală acolo.” M-am gândit că, dacă putem face să se întâmple acolo, nu avem nicio scuză să nu o facem oriunde altundeva în țară.
Am construit această școală uimitoare, modernă, și am început să înscriem fete. Anul trecut, am avut ocazia să o vizitez și să întâlnesc prima promoție de absolvente. Aceste fete au fost incredibile. Sunt atât de ambițioase și curajoase. Îmi vorbeau despre visurile lor, că vor să fie profesoare, inginere și doctorițe. Vor să își servească comunitatea.
Făceau pictură și jucau șah și sporturi precum cricket. Aveau și un cabinet de sănătate mintală. La fel ca alte eleve, aceste fete sunt supuse unei presiuni mari și se confruntă și cu adevărate provocări acasă, de la siguranță și securitate până la căsătorii forțate. Chiar recent, o fată de 14 ani a fost forțată să se căsătorească. Conducerea școlii și poliția locală au salvat acea fată. Ea a rămas la școală. Am salvat viețile atât de multor fete și le ajutăm să își continue educația. Ele sunt modele pentru acea comunitate și au schimbat viitorul femeilor și fetelor de acolo.
Ce fel de sfaturi le puteți oferi membrilor Rotary dacă vor să facă pași practici pentru a sprijini echitatea pentru femei?
În primul rând, vreau să le spun rotarienilor că nu este pentru prima dată când aud despre ei. În Valea Swat, unde am crescut, tatăl meu a fost membru Rotary. Făcea multă muncă în comunitate, ajuta la curățarea râului, organiza evenimente culturale și îi ajuta pe copii să ajungă la școală. Așa că, pentru mine, este un moment de cerc complet. Toată munca voastră în Rotary ajunge în atât de multe părți diferite ale lumii, încât nici nu vă puteți imagina. Vreau ca oamenii să înțeleagă puterea pe care o are. Fiecare gest individual contează. Nu vă simțiți niciodată singuri când începeți.
În al doilea rând, este foarte important să ne unim forțele, pentru că astfel suntem mai puternici ca niciodată. Ne putem transforma viziunea în realitate. Vreau să le mulțumesc tuturor pentru serviciul lor și vreau să vă încurajez pe toți să faceți mai mult, să fiți mai ambițioși și să fiți curajoși în munca pe care o faceți.
Această poveste a apărut inițial în numărul din septembrie 2026 al revistei Rotary.