

Această pagină a fost tradusă cu ajutorul inteligenței artificiale. Deși depunem eforturi pentru a oferi acuratețe, traducerile automate pot conține erori sau inexactități și este posibil să nu reflecte pe deplin sensul pe care îl are conținutul original.

În doar câțiva pași, am călătorit prin 2.000 de ani din istoria Barcelonei. Ruinele unui templu roman. O biserică medievală care adăpostește relicvele sfintei martire protectoare a orașului. O sală de concerte modernistă acoperită cu mozaicuri. La fiecare colț pe care îl cotim apar și mai multe clădiri pitorești, și mai multe curți liniștite pline de verdeață, fântâni și opere de artă.
Știu că sunt amețit(ă) de decalajul orar, dar nu de aceea îmi este mintea învălmășită. Albert Torras, un jurnalist care mai lucrează și ca ghid turistic și care mi s-a alăturat pentru după-amiază, mă liniștește. „Cel mai bun lucru pe care îl poți face în Barcelona este să te rătăcești aici, în centru”, spune el.
Am aterizat în Barcelona cu câteva ore în urmă ca să descopăr pe propria piele farmecul care atrage atât de mulți oameni în acest oraș, care va găzdui Convenția Rotary International în perioada 26-30 iunie 2027. Torras, membru al Rotary Club of Barcelona Alba, și Montse Moral, de la Rotary Club of Sant Cugat del Vallès, m-au întâmpinat la Gran Hotel Havana după ce mi-am revenit după zbor. Hotelul istoric de lux, construit în 1882, este locul de întâlnire al Rotary Club of Barcelona și casa mea pentru următoarele câteva zile.
În timp ce mergeam spre Cartierul Gotic al orașului, Torras m-a încântat cu istoria Barcelonei și a regiunii sale, Catalonia. Romanii au fondat orașul la sfârșitul secolului I î.Hr., numindu-l Barcino. La mijlocul secolului al XII-lea, Catalonia a devenit parte a Coroanei Aragonului, care a continuat să cucerească părți din vestul Mediteranei, inclusiv Valencia, Sicilia, Sardinia, Napoli și Atena. „A fost cea mai importantă țară din Mediterană în secolele al XII-lea, al XIII-lea și al XIV-lea”, spune Torras.

Albert Torras de la Rotary Club din Barcelona Alba; arhitectura Cartierului Gotic; Montse Moral de la Rotary Club din Sant Cugat del Vallès.
Mai sunt multe de spus, dar asta ne aduce în locul în care ne aflăm acum, la intrarea în Cartierul Gotic. Cartierul a fost construit în perioada în care Barcelona era o putere mediteraneană. În timp ce ne plimbăm, trecem pe lângă ornamentata Catedrală din Barcelona, dedicată Sfintei Eulalia, martirizată la vârsta de 13 ani în timpul persecuției creștinilor din întregul Imperiu Roman, în secolul al IV-lea. Și, apropo de romani, catedrala se află în interiorul orașului roman original. Torras ne arată blocurile mari de piatră de la baza structurilor din apropiere. Acestea sunt zidurile romane originale; cărămizile mai mici de mai sus au fost adăugate mai târziu.
Continuăm pe o stradă îngustă de lângă biserică, iar atmosfera este mai sobră. Vedem vechiul palat regal cu turnul său în formă de coroană și trecem pe lângă Arhivele Coroanei de Aragon, care păstrează mai multe documente recunoscute de UNESCO.
Pentru a le explica, este timpul pentru încă o lecție de istorie. În 1469, Ferdinand al II-lea de Aragon s-a căsătorit cu Isabela din Castilia, aflată în apropiere, pregătind terenul pentru unificarea Spaniei. În 1492, ei au sponsorizat călătoriile lui Cristofor Columb spre Lumea Nouă, lansând țara în rolul său de putere globală. Documente istorice legate de expedițiile lui Columb sunt păstrate în arhivele Aragonului.
Negustorii catalani care și-au făcut averile în Americi sunt responsabili pentru arhitectura pentru care Barcelona este poate cel mai bine cunoscută — cea a mișcării Modernisme.
Am parte de primul meu contact cu arhitectura modernistă catalană chiar în afara Cartierului Gotic, la Palau de la Música Catalana, poate clădirea care iese cel mai mult în evidență în ceața mintală de după zbor. Situl din Patrimoniul Mondial UNESCO este împodobit cu coloane din mozaic cu motive florale și busturi ale unor compozitori celebri. Dacă nu aveți timp pentru un tur al interiorului, mergeți după colț și luați o cafea de la cafeneaua de la primul etaj, unde puteți admira florile ceramice și vitraliile care încorporează temele naturale tipice mișcării.
Prietenii mei de la Rotary îmi promit mult mai mult Modernisme mâine, dar deocamdată începe să plouă, forțându-ne să intrăm pentru o pauză de cafea. Pe măsură ce ploaia se domolește, orașul parcă strălucește. Îmi iau rămas-bun de la Torras și plec împreună cu Moral să mergem pe La Rambla, faimosul bulevard pietonal din Barcelona. Strada este cunoscută pentru atmosfera sa vibrantă, dar în această seară este liniștită, deoarece vremea ține mulțimile la distanță.
Intrăm în Plaça Reial, iar Moral își întinde larg brațele. „Bucură-te”, spune ea. Înțeleg de ce: Piața este închisă traficului auto și plină de palmieri, ceea ce îi dă aerul unei oaze în oraș. Este mărginită de clădiri în stil clasic, unde se află restaurante și cluburi de noapte.
Moral sugerează să facem un selfie lângă fântâna din centru, dar înainte să putem face fotografia, este oprită de un grup de tineri care o roagă să le facă o poză. Ei lucrează aici, în Barcelona, pentru un angajator internațional și vin din Portugalia, Brazilia, Germania și din alte locuri. Moral îi ajută cu plăcere.
„Barcelona este un oraș foarte vechi, are multă istorie, dar este și foarte modern”, spune ea. „Are mulți tineri. Inovează tot timpul.”
Antoni Gaudí este aproape sinonim cu Barcelona. Eu am avut la dispoziție doar câteva ore pentru a vedea o parte dintre lucrările fantastice ale arhitectului, dar ai putea cu ușurință să îți dedici tot timpul liber din oraș admirării capodoperelor sale.

Passeig de Gràcia a fost epicentrul modernismului la începutul secolului al XX-lea; o clădire proiectată de Gaudí în Park Güell, acum magazinul de suveniruri al parcului; detaliu al Bazilicii Sagrada Família; Montse Moral, Tomàs Masucci de la Clubul Rotaract Barcelona-Diagonal și Aleix Martorell de la Clubul Rotaract del Vallès privesc spre Bazilica Sagrada Família din Barcelona, o minune arhitecturală și cea mai înaltă biserică din lume.
Pe care s-ar putea să trebuiască să o faci. Pentru că, oricât timp i-am admirat creațiile uimitoare, nu am găsit cuvintele potrivite ca să descriu clădirile și parcul fantastice, ca din basme, proiectate de Gaudí. „Poți sta acolo o oră uitându-te la lucruri și să-ți dai seama că există lucruri pe care nu le-ai văzut înainte”, spune Aleix Martorell, membru al Clubului Rotaract del Vallès, în timp ce admirăm minunea arhitecturală a lui Gaudí, Bazilica Sagrada Família, cea mai înaltă biserică din lume.
Gaudí a început lucrările la bazilică în 1883, iar aceasta este în construcție de atunci. La 10 iunie anul acesta, la a 100-a aniversare a morții lui Gaudí, Papa Leon al XIV-lea a binecuvântat turla bisericii finalizată recent, cea mai înaltă dintre cele 14 care împodobesc biserica. Vrei să intri și să vezi coloanele uriașe ale bazilicii, asemănătoare unor copaci, și un tavan care imită coronamentul unei păduri? Cel mai bine este să rezervi biletele din timp, lucru pe care intenționez să îl fac când mă voi întoarce pentru convenția de anul viitor, în iunie.
În timp ce ne plimbăm în jurul clădirii enorme, stau de vorbă cu Tomàs Masucci de la Clubul Rotaract din Barcelona-Diagonal, ai cărui părinți s-au cunoscut pe vremea când erau Rotaractori. Tânărul de 20 de ani este Rotaractor de doi ani și locuiește la aproximativ 15 minute de mers pe jos de bazilică.
„Este foarte important să cunoști orașul”, sfătuiește el. „Plimbă-te pe străzi, înțelege cum trăiesc oamenii aici. Avem clădiri pe care nu le poți găsi în alte părți ale lumii, precum Sagrada Família, precum alte clădiri în stil Modernisme. Este ceva ce avem doar aici, în Catalonia.”
În secolul al XIX-lea, Barcelona a cunoscut o industrie în plină expansiune și o creștere a prosperității, în timp ce restul Spaniei trecea prin vremuri mai grele. Aceste condiții au dat naștere unei mândrii regionale tot mai puternice în rândul catalanilor, vizibilă și astăzi, iar Modernisme a fost o expresie a acesteia. Mecena bogați au angajat arhitecți catalani pentru a proiecta clădiri și mai extravagante. Deși mișcarea artistică a început să se stingă la începutul anilor 1900, astăzi poți găsi în oraș sute de proprietăți cu elemente moderniste, dintre care nouă se află pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO.
Ne îndreptăm spre eleganta Passeig de Gràcia, epicentrul stilului Modernisme la începutul secolului al XX-lea. Aici vei găsi alte două clădiri proiectate de Gaudí, aflate la doar câteva străzi distanță una de cealaltă: ondulata Casa Milá și magica Casa Batlló, cu acoperișul ei solzos, ca spinarea unui dragon. În timp ce te plimbi, admiră stâlpii ornamentali de iluminat ai străzii, cu băncile lor placate cu mozaic, și plăcile decorative de pavaj numite panot. Iar când ai văzut destulă arhitectură, Passeig de Gràcia oferă o gamă de magazine de lux, inclusiv Cartier, Prada și Chanel.
După o dimineață plină de vizite, sunt înfometat. Din fericire, doi noi prieteni din Rotary sunt pe cale să-mi arate în ce constă stilul de viață mediteraneean.

Julio Sorjús (stânga), fost director RI, și Sergio Aragón, președintele comitetului gazdă al convenției, la Reial Club Marítim de Barcelona; o masă plină cu tapas.
Sergio Aragón și Julio Sorjús stau pe terasa Reial Club Marítim de Barcelona, cu beri în mână și un mic bol cu măsline multicolore pe masă. Steagurile de pe numeroasele veliere din marina clubului de iahturi, vechi de un secol, flutură în adierea blândă. Telecabinele trec deasupra mării, iar în depărtare oamenii se plimbă pe Rambla de Mar, un pod pietonal din lemn, ondulat, care prelungește celebra arteră pietonală a Barcelonei peste apă până la istoricul Port Vell.
Mă așez pe terasă, iar Aragón explică faptul că, deși Barcelona este un oraș de coastă, în cea mai mare parte a existenței sale a stat cu spatele la mare. Orașul se dezvoltase în Cartierul Gotic pe care îl văzusem mai devreme și mai târziu s-a extins după ce vechile ziduri au fost dărâmate în secolul al XIX-lea (numele acestei părți mai noi a orașului, „L’Eixample”, înseamnă „extindere” în catalană). Dar zona de pe malul apei era folosită pentru industrie grea, iar localnicii o vizitau rar.
Totul s-a schimbat odată cu Jocurile Olimpice de la Barcelona din 1992. „A avut loc o mare transformare în oraș, iar unul dintre lucrurile care s-au transformat a fost frontul de apă”, spune Aragón, președintele Comitetului Organizației Gazdă al convenției. „Toată această zonă a fost restructurată pentru a deveni mult mai atractivă.” Astăzi, Port Olímpic găzduiește hoteluri, magazine, restaurante, viață de noapte și plaje. „E plăcut să te plimbi pur și simplu și să petreci ziua acolo”, spune el.
În timp ce vorbim, ospătarii aduc tapas, micile farfurii de împărțit pentru care Spania este faimoasă: anghinare prăjite, calamari, midii, o pastă afumată de vinete, un crudo de pește cu lămâie. Conversația alunecă de la oraș la tot felul de subiecte, de la mistreți la cultura cafelei. („Nu vreau să exagerez”, spune Aragón, „dar cele două locuri din lume unde poți găsi cea mai bună cafea sunt Italia și Spania.”) Sorjús, fost director Rotary International și președinte al HOC în 2002 (ultima dată când Convenția Rotary a avut loc la Barcelona), mă întreabă despre Santiago Calatrava, arhitectul spaniol responsabil pentru cel mai faimos reper din orașul meu natal, Milwaukee: un pavilion uluitor adăugat muzeului de artă al orașului. În timp ce vorbim, mă opresc din când în când pentru a gusta din mâncare, urmat de un suspin mulțumit. Atât de bun.

Priveliște de la Reial Club Marítim; băuturi pe plaja Barceloneta; O seară relaxantă pe plaja Barceloneta; o tigaie cu paella în Sitges, un oraș de coastă la sud-vest de Barcelona.
Toate acestea — mâncarea, cultura, ospitalitatea — sunt lucrurile pe care membrii Rotary din Barcelona le vor împărtăși participanților la convenție în iunie, spune Aragón. „Barcelona este un oraș foarte atractiv”, adaugă el. „Este un oraș cosmopolit. Este prietenos, este relaxat. Atmosfera mediteraneană și împrejurimile îl fac un loc foarte atractiv.”
Aragón a participat la prima sa Convenție Rotary, la Portland, Oregon, în 1990. A fost atras de ocazia de a vedea amploarea Rotary și de ușurința cu care poți crea legături. „Începi prietenii care apoi durează foarte, foarte mulți ani”, spune el.
Masa m-a lăsat sătul și somnoros. După ce am avut ocazia să mă bucur de încă o tradiție spaniolă — siesta de după-amiază — mă întorc la malul mării pentru o plimbare de seară pe promenada de-a lungul plajei Barceloneta. Palmierii mărginesc aleea, iar cei care nu admiră priveliștea de pe o pătură întinsă pe plajă joacă volei sau se implică într-un joc ad-hoc de fotbal.
Sute de alergători trec în viteză pe lângă mine, fluturând steaguri și dând muzica tare din boomboxurile pe care le poartă în spate. Stau și îi privesc, tentat să li se alătur, purtat de energia orașului.
În Spania, corida este o parte protejată prin lege a patrimoniului cultural al țării, deși se confruntă cu o opoziție tot mai mare. Deși ultima coridă din Barcelona a avut loc în 2011, poți descoperi o parte a acestei istorii printr-o vizită la Las Arenas de Barcelona, aflat la doar câteva stații cu metroul din Barcelona de locul convenției. Arena s-a deschis în 1900 și a găzduit ultima luptă în 1977, rămânând goală ani la rând înainte de a fi restaurată ca centru comercial. Astăzi, vei găsi zeci de magazine, un cinematograf și locuri unde te poți bucura de mâncare și băuturi.
„Poate că astăzi nu ne mai place arena, taurii și toate acestea”, spune Laia Marín, membră a Rotary Club of Barcelona și arhitectă care a lucrat la proiectul de restaurare, „dar a făcut parte din cultura și istoria noastră.”
Deși corida aparține trecutului Barcelonei, Marín spune că ei lucrează pentru a aduce alte tradiții la Convenția Rotary din iunie. „Planificăm o convenție foarte culturală, unde, dacă Rotarienii vin aici, le este ușor să trăiască experiența culturii catalane”, spune ea.
Marín, care s-a alăturat Rotary Club of Barcelona în 2013 după ce a petrecut o perioadă ca Rotaractiană, a mers la prima ei Convenție Rotary în 2019, când aceasta a avut loc la Hamburg, Germania. Acolo, i-a plăcut să afle despre tot ce se întâmplă în Rotary dincolo de clubul ei. „Când ești la o convenție internațională”, spune ea, „vezi ce funcționează.”

Laia Marín de la Rotary Club of Barcelona; priveliștea de pe Montjuïc; Park Güell.
Marín mă conduce pe acoperișul arenei, unde veți găsi panorame de 360 de grade ale orașului, împreună cu restaurante în care puteți zăbovi și savura priveliștea. Este, explică Marín, un loc preferat pentru a aduce la cină rotarieni aflați în vizită. „Poți vedea apusul, poți vedea Montjuïc, toate acestea”, spune ea.
Acolo ne îndreptăm în continuare: Montjuïc, sau „Muntele Evreiesc”, numit astfel după un cimitir evreiesc care se afla pe deal în perioada medievală. Acolo se află și un parc urban imens, împădurit, care a fost amenajat ca sit al Expoziției Internaționale din 1929 și renovat ulterior pentru Jocurile Olimpice din 1992. Astăzi, pe măsură ce străbateți aleile sale, veți găsi baze sportive, muzee, grădini și Castelul Montjuïc.
De la Las Arenas, mergem pe jos de la sensul giratoriu din Plaça Espanya și de-a lungul unei străzi mărginită de fântâni până ajungem la Font Màgica de Montjuïc, o „fântână magică” uriașă unde puteți vedea spectacole de lumini coregrafiate în anumite seri (verificați online programul actual). Chiar și în timpul zilei, stropii de apă și copacii care oferă umbră sunt o plăcută alinare față de soarele verii.
Urcăm pe o scară rulantă care ne poartă pe lângă o serie de cascade până la terasa Museu Nacional d’Art de Catalunya. Vă puteți alătura mulțimii așezate pe treptele din fața muzeului de artă, fostul Palat Național al expoziției din 1929, pentru vederi ample asupra orașului.
Aici îmi dau seama cât de masivă este în realitate Sagrada Família a lui Gaudí. Are ceva nepământean în felul în care se înalță din mozaicul de clădiri de dedesubt. Biserica a fost construită astfel încât să fie puțin mai joasă decât Montjuïc, iar niciuna dintre celelalte clădiri din Barcelona nu este mai înaltă decât biserica.
Continuăm să hoinărim prin parc până ajungem la piscinele de sărituri de la Jocurile Olimpice de la Barcelona; la vremea respectivă, locul a fost imortalizat în numeroase fotografii cu olimpici sărind aici, cu linia orizontului în fundal. Astăzi, spațiul a fost transformat într-un restaurant în aer liber, Salts Montjuïc, iar de la masa noastră ne bucurăm de și mai multe priveliști spectaculoase asupra acestui oraș magnific.
Albert Torras, ghidul meu din Cartierul Gotic, ni se alătură, arătând elegant în pregătirea deschiderii unei expoziții de fotografie pe care a ajutat să o organizeze. Suntem aici pentru a lua parte la o altă tradiție spaniolă, la hora del vermut: „ora vermutului” de dinaintea mesei. Deși experiența mea de a bea vermut, un vin fortificat, se limitează la rolul său de ingredient pentru cocktailuri, în Spania este servit ca băutură de sine stătătoare — cu gheață, alb sau roșu — ca aperitiv, alături de ceva de ronțăit. „De obicei este înainte de prânz, sau înainte de cină, sau când te trezești”, glumește Torras. „Când vrei.”

Vizitatorii fotografiază El Drac în Park Güell; detaliu al băncii șarpe de mare placate cu mozaic din Park Güell; Torre Glòries la apus.
Mă opresc la hotel ca să-mi trag sufletul înainte să mă întâlnesc din nou cu Aleix Martorell, unul dintre prietenii mei din Rotaract de cu o zi înainte. De data aceasta, ne îndreptăm spre Park Güell, un spațiu public proiectat de Gaudí, cu și mai multe priveliști panoramice asupra orașului. Eusebi Güell, un susținător de lungă durată al lui Gaudí, i-a cerut artistului să proiecteze un ansamblu de locuințe pentru familii înstărite. Totuși, proiectul s-a dovedit a fi nefezabil și doar două dintre cele 60 de case planificate au fost construite. Gaudí a locuit în casa-model împreună cu tatăl și nepoata sa, iar după ce Güell a murit, orașul a cumpărat parcul.
Este norocul nostru, pentru că ceea ce a rămas arată ca și cum ar fi ieșit direct dintr-un film Disney. Cel mai fotografiat reper din parc este o salamandră din mozaic cunoscută sub numele de El Drac („dragonul” în catalană), aflată la jumătatea unei scări duble de la intrarea principală. Dar partea mea preferată, pe terasa de deasupra, este o bancă viu colorată, placată cu mozaic, în formă de șarpe de mare, care șerpuiește de-a lungul marginii pieței. Gaudí a popularizat acest stil de mozaic, realizat din ceramică sau sticlă spartă, cunoscut sub numele de trencadís (și sursa de inspirație pentru sigla Convenției Rotary 2027).
În timp ce mă minunez la fiecare pas (viaducte de piatră desprinse parcă din basme! Case care par că aparțin unui tărâm al dulciurilor!), îl întreb pe Martorell cum se simt oamenii din Barcelona în legătură cu Gaudí: le place totul sau s-au săturat să fie cunoscuți pentru el? Mă asigură că arta este o parte binevenită a identității orașului. „Oamenii sunt foarte mândri”, spune el.
Se lasă amurgul, iar noi mergem la barul de pe acoperiș Tope, chipurile pentru fotografii la apus ale peisajului urban și ale vecinului Torre Glòries, un zgârie-nori în formă de castravete murat, care se luminează noaptea. Muzica pulsează, iar un șir de lumini luminează mesele. E timpul pentru un toast: pentru încă o zi în Barcelona, pentru un oraș care este în același timp fantastic și de poveste.
Această poveste a apărut inițial în numărul din septembrie 2026 al revistei Rotary.