Când cutremurele vieții îți zguduie lumea
Dacă ești în căutarea unui punct de sprijin, un sfat se ridică deasupra celorlalte: Nu trece prin asta de unul singur
by Kate Silver | Fotografie de Juan Diego Reyes
10 Sept 2026Când soțul Tiei Coppus, Ethan, a murit de cancer, o ceață s-a așternut peste ea. La doar 38 de ani, simțea că parcă pierduse jumătate din sine. Apoi a venit tăcerea.
Era octombrie 2021 și, timp de 19 luni, fuseseră doar ea și Ethan, izolați de lume ca să țină COVID-ul la distanță. În acea perioadă, uitase cum e să fie singură. Și uitase cum e să fie în preajma altor oameni. Când o prietenă a invitat-o la o întâlnire Rotary la cină, la scurt timp după înmormântare, nu era sigură că este în stare. „Mă gândeam: nici măcar nu știu ce să fac”, își amintește Coppus. „Nu am mai ieșit din martie 2020. Dacă nu voi fi bine?”
Rotary fusese o parte importantă din viața lui Coppus din 2014. De fapt, a participat la prima ei întâlnire la doar câteva luni după diagnosticul lui Ethan, iar Clubul Rotary Cary-Kildaire din Carolina de Nord a devenit repede un refugiu doar pentru ea. În fiecare joi seara, se putea întâlni cu prietenii și putea râde. În timp ce soțul ei îndura efectele secundare ale chimioterapiei și ale studiilor clinice, membrii Rotary au fost alături de ea. Au strâns bani ca să trimită cuplul într-o călătorie mult visată în Colorado; au adus mese și au întrebat de ei; au chiar cântat colinde de Crăciun pe alee în timpul pandemiei.
Așa că a decis să meargă la cină.
După moartea soțului ei, Tia Coppus a găsit sprijinul de care avea nevoie în clubul său Rotary.
Din momentul în care a sosit, s-a trezit îmbrățișând membri noi și vechi prieteni. A râs la poveștile oamenilor. A privit în ochi un bărbat rămas recent văduv. Și și-a dat seama că nu era singură. „Doliul este ca o distrugere completă a vieții tale și a normalității tale. Pur și simplu nu știi încotro să mergi, de unde să începi”, spune ea. „Rotary mi-a pus în față un drum pe care puteam să merg.”
Cutremurul vieții
Există un nume pentru tipul de criză prin care trecea Coppus. Autorul Bruce Feiler numește aceste perturbări „cutremure ale vieții” deoarece pot zgudui o persoană până în cele mai profunde temelii. „Daunele pe care le provoacă pot fi devastatoare, sunt mai sus pe scara Richter a consecințelor, iar replicile lor se pot întinde pe ani”, scrie Feiler în cartea sa din 2020, Life Is in the Transitions.
Feiler, care a fost cândva beneficiar al unei burse Rotary, a devenit interesat de acest subiect după ce a trecut el însuși printr-o serie de cutremure ale vieții; acestea au inclus propriul său diagnostic de cancer, probleme financiare și un tată bolnav și cu gânduri suicidare. A călătorit prin toate Statele Unite, adunând povești de la oameni din toate cele 50 de state, iar apoi a analizat aceste povești pentru a identifica tipare. A calculat că o persoană se poate aștepta la un fel de perturbare, mare sau mică, cam la fiecare 12 până la 18 luni. „Asta se întâmplă mai des decât merg mulți oameni la dentist”, spune el.
El atribuie această frecvență faptului că viețile noastre nu mai sunt lineare. În trecut, mulți dintre noi aveam așteptări care păreau simple: un loc de muncă, un partener, un sistem de convingeri politice, o identitate. Totuși, viața modernă este plină de curbe și este adesea definită de locuri de muncă multiple, parteneri multipli, sisteme de convingeri politice în schimbare, identități fluide.
Trecem cu bine peste cele mai multe schimbări, dar câteva dintre ele ajung la nivelul unui cutremur al vieții. În medie, calculează Feiler, adulții tind să treacă prin trei până la cinci astfel de cutremure ale vieții, care durează aproximativ cinci ani fiecare. „Credem că perioadele stabile sunt normale”, spune Feiler, „dar, de fapt, și tranziția este la fel de normală.”
Să înveți să gestionezi aceste schimbări este esențial. Când are loc un cutremur al vieții, primul și cel mai important pas, spune Feiler, este să decizi că vrei să treci prin tranziție. Apoi, sprijinul unei comunități poate fi esențial. „Nu trece prin asta de unul singur”, spune Feiler.
„Credem că perioadele stabile sunt normale, dar, de fapt, și tranziția este la fel de normală.”
Într-un grup activ, fie că este o biserică, un grup de sprijin sau o organizație de servicii, oamenii își pot spune poveștile, pot întâlni alți oameni care au trecut prin tranziții similare și pot face parte din ceva mai mare decât ei înșiși.
Conform numărătorii lui Feiler, jumătate dintre adulții din jurul nostru trec printr-o tranziție la un moment dat — iar ceilalți nu sunt cu mult în urmă. Având în vedere acest lucru, am contactat membrii Rotary pentru a afla despre evenimentele care au provocat schimbări fundamentale în viețile lor. Fiecare poveste pe care am auzit-o a început cu o întorsătură de situație: moarte, divorț, pensionare, lupte legate de identitate. Pe măsură ce și-au scris următorul capitol, aceste persoane au găsit comunitate, scop, speranță, identitate și hotărâre, toate cu sprijinul cluburilor lor.
Comunitate
Montana este renumită pentru frumusețea sa maiestuoasă și sălbatică. Asta i-a atras pe Leigh Larson și pe soțul ei la Great Falls în 2022. Dar, când căsnicia lor s-a destrămat la scurt timp după mutare, Larson s-a trezit profund singură. A învățat repede că izolarea și singurătatea care fac posibile acele peisaje sălbatice pot frânge un om. „Au fost săptămâni întregi în care nu ieșeam din casă”, spune Larson. „Nu vedeam pe nimeni.
Galerie foto
Imagini oferite de membrii Rotary
Image 1 of 6
Peggy Halderman (rândul de jos, a treia din stânga) la ceremonia White House Champions of Change.
Leigh Larson (a doua din dreapta) se alătură altor femei din Rotary la un brunch.
Gabe Gloden participă la un proiect de serviciu alături de copiii săi.
Ca designer web și graficiană independentă, știa că avea nevoie să își construiască rețeaua profesională, chiar în timp ce trecea printr-o criză personală. Așa că a luat legătura cu camera de comerț locală. „Dacă vrei să fii printre cei care mișcă lucrurile”, i-au spus, „ar trebui să vezi clubul Rotary din Great Falls.”
La prima ei întâlnire, Larson a observat că rețelele sociale și fotografia clubului aveau nevoie de actualizare, așa că s-a oferit voluntar să ajute. Curând, i s-a cerut să ajute la organizarea evenimentelor sociale, ceea ce a integrat-o în viața locală pe măsură ce a vizitat ferme ecologice și muzee și a descoperit diferite restaurante. Rotarienii pe care i-a întâlnit erau dornici să o ajute să se stabilească, fie că asta însemna să o prezinte altora din zonă, fie să o învețe cum stau lucrurile în Montana. „Câțiva dintre ei s-au oferit să mă ajute cu siguranța în folosirea armelor de foc sau a arcului și săgeții”, spune ea. A acceptat.
Pe măsură ce se obișnuia cu noua ei viață rurală, Larson a început să învețe cum merg lucrurile. Când mașina ei s-a stricat pe marginea autostrăzii, într-o zonă fără semnal la telefon, i s-a reamintit că, da, trebuia să fie puternică; dar și că supraviețuirea acolo depindea de oameni care îi ajută pe alți oameni.
Pentru asta, Rotary a fost un centru. A încurajat legături profesionale și prietenii apropiate, împreună cu o înțelegere mai profundă a cine sunt vecinii ei și de ce au nevoie. În primele zile, Larson voia să își extindă rețeaua. Ce a găsit a fost o comunitate care, astăzi, se simte ca acasă. „Eu am grijă de ei”, spune ea, „iar ei au grijă de mine.”
Scop
Timp de mulți ani, serviciul în folosul comunității a făcut parte din viața lui Gabe Gloden. Fusese membru AmeriCorps și chiar și-a obținut masteratul în management nonprofit. Dar când s-a căsătorit și a avut copii, prioritățile lui s-au schimbat. Nu simțea că avea timp suplimentar de oferit. Până la urmă, calitatea de părinte poate părea o schimbare majoră de viață în sine.
Apoi, a trecut printr-un divorț. În timp ce el și cei doi copii mici ai lui își reconstruiau viața împreună, Gloden se simțea dezorientat, deconectat de comunitatea din jurul lui. În terapie, a început să înțeleagă că avea ocazia să își îndrepte atenția spre activitățile care erau importante pentru el.
Cam în aceeași perioadă, o colegă l-a întrebat dacă ar fi interesat să se alăture unui club Rotary netradițional pe care îl înființa pentru familii. Clubul satelit Family Service al Rotary Club of Bloomington Sunrise, din Indiana, urma să se întâlnească lunar pentru proiecte de serviciu în folosul comunității la care copiii și părinții să participe împreună.
Gloden a fost energizat de idee. „Aș putea să îmi implic copiii în jurul valorii serviciului”, spune el, „și am văzut asta și ca pe o oportunitate pentru noi de a avea o experiență socială în afara casei.”
Din 2024, Rock, în vârstă de 10 ani, și Beatrice, de 11 ani, au ajutat la umplerea ghiozdanelor cu alimente pentru copii, au sortat produse la cămările alimentare, au plivit grădini și au fost figuranți într-un film realizat de o organizație artistică. De asemenea, au ajuns să cunoască celelalte familii din club cu aceleași valori, care sunt dedicate să facă din Bloomington un loc mai bun. Gloden spune că, participând regulat la ceva mai mare decât ei înșiși, toți trei au crescut. „Serviciul nu înseamnă doar acțiunea și rezultatul pe care te aștepți să le ai cu organizația pentru care faci voluntariat”, spune el. „Este vorba și despre schimbarea care are loc în voluntar.”
Glenys Robertson a ajuns la o concluzie asemănătoare: că, în momente de tulburare, a-i ajuta pe alții poate oferi stabilitate. La fel ca Gloden, a mers la prima ei întâlnire Rotary într-o perioadă în care se simțea distrusă. Trecuse printr-un divorț traumatic în timp ce locuia în Spania, apoi s-a mutat înapoi în Marea Britanie, țara ei natală, ca să-și adune viața la loc. O prietenă a invitat-o la o întâlnire a Clubului Rotary din Grantham, unde a fost impresionată de primirea călduroasă.
La acel moment, era parțial pensionată și avea timp liber în program. Când membrii clubului i-au cerut să ajute la organizarea Jocurilor pentru Persoane cu Dizabilități ale districtului, a acceptat cu entuziasm. În ziua evenimentului, a tras din greu, asigurându-se că totul merge bine. La final, o tânără sportivă a îmbrățișat-o. „A spus: «Aceasta este cea mai frumoasă zi din viața mea»”, își amintește Robertson. „Și am plâns, pentru că eram pur și simplu atât de obosită, dar atât de fericită, pentru că m-am gândit că asta este Rotary. Rotary îți aduce bucurie pentru că faci și dăruiești.”
Robertson s-a implicat cu toată energia în mai multe proiecte de servicii și, pe măsură ce timpul a trecut, și-a asumat roluri de conducere în club. A văzut că, cu cât oferea mai mult, cu atât se vindeca mai mult. Astăzi, la 75 de ani, este guvernator adjunct al Districtului 1070. Deși este pensionată, spune că este mai ocupată ca niciodată. Și nici nu și-ar dori altfel. „Dacă suntem altruiști, primim mult mai mult de la viață”, spune ea. „Mi-am recăpătat pofta de viață.”
Speranță
În 2025, John Weiss și-a încheiat al doilea mandat ca președinte al Clubului Rotary din Morro Bay, California, iar fiica lui, Jessica Bailey Weiss, și-a început primul mandat. Predarea ștafetei avea să se dovedească mai importantă decât știa oricare dintre ei.
John fusese un membru Rotary devotat încă din perioada în care Jessica era adolescentă. În 2011, a ajutat la înființarea Clubului Rotary Morro Bay Eco pentru a atrage membri mai tineri și mai preocupați de mediu, iar pe Jessica a anunțat-o că va ajuta. „M-a întrebat dacă vreau să fiu trezorier sau secretar”, spune ea râzând. „Acelea erau opțiunile. Nu m-a întrebat dacă vreau să mă alătur.”
La întâlnirile clubului, Jessica și-a văzut tatăl dintr-o perspectivă nouă. Deși fusese întrucâtva dependent de muncă în perioada în care ea creștea, în Rotary era un om jucăuș și amuzant, pe care toată lumea îl plăcea. Părea să se bucure în mod special de atragerea de noi membri Rotary și de îndrumarea lor.
În 2017, John se pregătea să ocupe funcția de guvernator al Districtului 5240 când a aflat că avea o formă rară de cancer. Într-o zi, se pregătea să viziteze cele 73 de cluburi Rotary din district, iar în ziua următoare, medicii îi spuneau că s-ar putea să nu mai trăiască cinci ani. A fost cutremurul suprem al vieții, dar nu avea de gând să renunțe la planul său. „Nu voia să renunțe la funcție”, spune Jessica. „Nu voia să renunțe.”
În timpul diferitelor tratamente și al celor nouă intervenții chirurgicale, John și-a îndeplinit responsabilitățile Rotary în anii care au urmat, participând adesea la întâlniri virtuale din patul de spital. În timp ce a depășit așteptările medicului său, trăind mai mult de șase ani, apoi șapte, Rotary i-a oferit speranță și scop. În al optulea an, și-a pregătit fiica să devină președinte. Iar când a murit la 4 septembrie 2025, la vârsta de 66 de ani, a făcut-o știind că clubul era pe mâini bune.
Jessica este recunoscătoare că mandatul ei de președinte a venit după cel al tatălui ei, pentru că asta a însemnat că au putut petrece atât de mult timp împreună pregătind predarea. Acum, ea găsește alinare în valul de sprijin din partea membrilor Rotary care l-au iubit profund pe tatăl ei. „Simt că moștenirea lui trăiește mai departe”, spune ea. Fidelă acelei moșteniri, după moartea tatălui ei, Jessica nu a lipsit de la nicio întâlnire.
Identitate
Gregor Baum credea că trăiește visul. În 2021, s-a mutat din Germania natală la Rocky Mount, în Carolina de Nord, pentru a urma cursurile North Carolina Wesleyan University cu o bursă de tenis, având ca obiectiv să devină jucător profesionist. Apoi, la primul antrenament al anului, o durere intensă i-a străbătut spatele. Un medic i-a spus că, din cauza accidentării, s-ar putea să nu mai poată juca tenis în siguranță niciodată.
Fără tenis, Baum nu mai știa cine este și a căzut într-o depresie profundă. Când un consilier l-a încurajat să exploreze noi interese, s-a gândit la o călătorie Rotary Youth Exchange de când avea 17 ani. Călătorise la La Paz, Mexic, și învățase să comunice cu familia gazdă, chiar dacă nu vorbeau aceeași limbă. „Lecția a fost valoarea imensă a ieșirii din zona de confort — acolo unde au loc adevărata creștere și transformare”, spune el.
Acum, din nou în afara zonei sale de confort, a înființat un club Rotaract în campus, unde studenții puteau vorbi despre propriile provocări și obstacole și puteau găsi o cale înainte. Pe parcurs, a dezvoltat un jurnal pentru studenți numit The Inner Journey Journal, plin de întrebări care îi încurajau pe utilizatori să reflecteze asupra experiențelor lor și să crească prin ele.
Astăzi, reziliența face parte din identitatea lui Baum. După absolvire, a devenit coach de viață și vorbitor motivațional și a continuat să dezvolte jurnale, inclusiv unul creat pentru membrii Rotary, numit The Rotary Mindset. Acum urmează un program de master în leadership organizațional la Jacksonville University din Florida, unde este președintele unui alt club Rotaract pe care a contribuit la înființarea lui. Baum îi încurajează pe oameni să treacă dincolo de zona lor de confort și să își transforme durerea în scop. Și încă îi acordă Rotary meritul de a-l fi împins să facă mai mult. „Rotary nu doar că mi-a schimbat viața, ci îmi oferă și șansa de a-i sprijini pe alții”, spune el.
Pentru Peggy Halderman, schimbarea a venit mult mai târziu în viață. După ce s-a pensionat din ceea ce ea numește „cel mai bun loc de muncă de pe planetă” — trei decenii de lucru pentru National Park Service — a văzut în fața ei o pânză goală. S-a înscris la o școală culinară, gândindu-se că i-ar plăcea să lanseze o afacere ca bucătar personal; s-a alăturat Rotary Club of Golden, Colorado, unde soțul ei era membru de mulți ani; și a început să facă voluntariat. În timp ce ajuta la o organizație nonprofit locală, un chef i-a vorbit despre o problemă care a făcut-o să se oprească pe loc: foamea ascunsă în rândul copiilor. Sutele de copii din Golden care primesc ajutor federal pentru mesele lor la școală adesea nu au acces sigur la hrană în weekenduri și în vacanțele școlare. „M-a cuprins o furie”, spune Halderman. „Și am spus: Nu în curtea mea.”
A dus problema în fața consiliului clubului său Rotary, iar ei i-au spus să o rezolve — ei urmau să plătească. A organizat întâlniri cu oficiali ai orașului, lideri de organizații nonprofit și administratori școlari, iar în 2008 a luat naștere Golden Backpack Program, cu misiunea de a oferi mese sănătoase elevilor și familiilor lor. „Tot ce a trebuit să fac a fost să dau vestea mai departe, iar comunitatea a intrat în acțiune”, spune ea. „Ușile au început să se deschidă.”
„M-a învățat valoarea de a ieși din zona mea de confort — acolo unde au loc adevărata creștere și transformare.”
Vorbele despre program s-au răspândit mult dincolo de Colorado. În 2013, Halderman a fost recunoscută de Casa Albă drept unul dintre Champions of Change, iar mai târziu Rotary i-a evidențiat activitatea în campania sa People of Action. Până când Halderman s-a retras din organizația nonprofit, care acum se numește BGOLDN și deservește persoane de toate vârstele, aceasta livrase 500.000 de mese copiilor din zonă în aproximativ 10 ani.
Acum, pe măsură ce se apropie de a 78-a aniversare, Halderman a trecut la următorul capitol: și-a asumat un rol de mentor și îi face plăcere să le facă altora cunoștință cu Rotary, astfel încât aceștia să își poată urma pasiunile și să își împlinească propriile visuri. „Îmi place să aduc oameni alături de noi”, spune ea, „și îmi place să-i ajut pe oameni să ajungă la «da».”
Hotărâre
Când Tia Coppus a participat la acea primă cină Rotary după moartea lui Ethan, a făcut cel mai important pas pe care îl poate face o persoană după un cutremur al vieții: A decis că voia să treacă prin această tranziție.
În acea seară, Coppus a știut că, dacă reușea să treacă printr-o masă și poate chiar să găsească o modalitate de a se simți bine, atunci putea face și alte lucruri. S-a simțit mai încrezătoare să poarte conversații cu alte persoane și putea învăța cum să cumpere alimente pentru o singură persoană. Cu timpul, putea chiar să folosească cuvântul „văduvă”. „A fost cu adevărat mult mai mult decât doar să iau cina și să socializez”, își amintește ea. „M-a ajutat să reintru în lume.”
În acele prime zile de doliu, au existat momente când nu voia să se dea jos din pat. Dar a început să își treacă lucruri în calendar — o cafea cu un membru Rotary aici, un proiect de serviciu acolo. Curând, programul ei s-a umplut de activități care i-au adus sens, conexiune și chiar bucurie. În cele mai întunecate momente, a avut o sursă de pozitivitate. Iar când a fost pregătită, a început să ofere ceva înapoi organizației.
Astăzi, la aproape cinci ani de la acea întâlnire, Coppus este guvernator adjunct al Districtului 7710. „Nu vom trece niciodată peste asta, dar trebuie să mergem înainte, așa cum soarele răsare mâine”, spune ea. „Rotary îți oferă atât de mulți pași înainte. Îți amintește că, chiar și atunci când tu ești cea obișnuită să dăruiască, este în regulă să primești.”
Această poveste a apărut inițial în ediția din august 2026 a revistei Rotary.