Destinația: Rotary
Trei zile, trei orașe, trei cluburi. Cine ar fi crezut că Wisconsin poate fi atât de reprezentativ?
by Geoffrey Johnson | Ilustrații de Jennifer Maravillas-Bell
13 Mar 2026Cu câteva zile în urmă eram în Chicago, unde lacul Michigan se întindea dincolo de orizont, iar un flux constant de trafic curgea de-a lungul tuturor celor opt benzi ale DuSable Lake Shore Drive.
Dar acum, devreme în această dimineață de octombrie, sunt singurul călător pe un alt Lake Shore Drive — și sunt pe jos. Sunt în Lake Mills, Wisconsin, plimbându-mă pe ceea ce, cu îngăduință, s-ar putea numi o șosea cu două benzi. Case mari și vechi mărginesc drumul în dreapta mea, iar în stânga se află legendarul Rock Lake. Pot vedea clar până pe celălalt mal și, crede-mă, nu există piramide.
Nu că m-aș fi așteptat cu adevărat să văd poliedre ponderoase, mai degrabă aztece decât egiptene, ieșind de sub ape. Dar, într-un trecut nu foarte îndepărtat, circulaseră povești despre trei sau patru structuri antice ancorate pe fundul lacului Rock Lake. S-a dovedit că acele povești aveau mai mult mit decât masă. Totuși, când am ajuns în Lake Mills în această dimineață, primul loc spre care m-am îndreptat a fost Rock Lake, ca să văd — sau, după cum s-a dovedit, să nu văd — cu ochii mei.
Lake Mills este a doua oprire din actuala mea misiune pentru revista Rotary. Misiunea mea are trei părți. Trebuie să vizitez trei cluburi Rotary diferite și să văd cum funcționează. De asemenea, trebuie să observ locurile în care își desfășoară activitatea și să evaluez cum se descurcă orașele mici din America la un sfert de secol în secolul XXI și dacă Rotary rămâne o prezență a vieții civice acolo. Asta include evaluarea modului în care evoluează astăzi numărul de membri ai cluburilor față de acum 30 de ani — și învățarea unor strategii pentru a asigura vitalitatea unui club în viitor. În cele din urmă, trebuie să văd obiectivele turistice, pentru că, în esență, aceasta este o călătorie rapidă cu mașina.
Desigur, petrec doar o zi în fiecare dintre aceste trei orașe din Wisconsin: Black River Falls, Lake Mills și Port Washington. Prin urmare, impresiile mele sunt exact atât: priviri pătrunzătoare, mai degrabă decât analize de durată. Bucuria mea, însă, este complet sinceră.
Deși aș minți dacă aș spune că nu am fost puțin dezamăgit de piramide.
Black River Falls
„Serviciul Geologic al Statelor Unite a recunoscut oficial această formațiune drept Ni-ho-kha-wa-ne-ey-ja, «unde apa neagră trece peste stânci».”
— Baza de date mondială a cascadelor
Luni dimineață în Black River Falls, iar centrul orașului este plin de viață. „Orașul în sine îmi amintește de o imagine clasică dintr-o carte Hallmark”, spune Lynn Martalock-Wensel, președinta Rotary Club of Black River Falls, dar descrierea ei, deși destul de apropiată de realitate, nu reușește să surprindă fiecare aspect al locului. Fermecătoarea și sobră Main Street este mărginită de clădiri din zidărie brută, cu două etaje, care găzduiesc afacerile obișnuite pe care te-ai aștepta să le găsești într-un centru rural: un magazin de feronerie, o bancă, un birou de avocatură și altele. Dar există și o varietate plăcută de restaurante, o galerie de artă, o galerie foto și două saloane de tatuaje.
Un lucru lipsește. Când urc pe podul înalt, în arc, care traversează Black River, pot vedea că nivelul apei este scăzut și că elementul hidrografic distinctiv al orașului, numit Ni-ho-kha-wa-ne-ey-ja de poporul indigen Ho-Chunk, nu se vede nicăieri. „Avem cascade”, mă asigură Martalock-Wensel, „dar numai când barajul este deschis.”
Apropierea de râu a fost atât un avantaj — Jacob Spaulding s-a stabilit aici în 1839, iar orașul și o industrie forestieră prosperă au crescut în jurul gaterului său de pe malul apei — cât și o amenințare. În 1911, o inundație a distrus mare parte din cartierul de afaceri al orașului, ceea ce înseamnă că multe dintre aceste vechi edificii de pe Main Street sunt, de fapt, de dată relativ recentă. Este puțin probabil ca unchiul Jake Spaulding, care a murit în 1876, să recunoască multe dintre ele.
Există și excepții. Stag & Lion Pub nu este încă deschis, dar bat în geam și, un minut mai târziu, sunt întâmpinat și poftit înăuntru de Rod McGillivray. Auzisem deja despre proprietarul pubului de la Martalock-Wensel, care îmi povestise despre „unul dintre membrii noștri Rotary” care preluase un bar cu o reputație îndoielnică și „l-a readus la gloria de odinioară”.
McGillivray îmi arată pubul, explicând că imobilul este unul dintre puținele care au supraviețuit inundației și că podelele și tavanele datează din anii 1860. „Am vrut să îmbin elemente ale unui pub scoțian tradițional cu tradiția din Wisconsin”, spune el. „Încercam să creez ceva ce nu a mai existat pe aici și pe care nu îl poți găsi nicăieri altundeva.”
Îmi vine greu să plec, dar am o întâlnire la prânz în altă parte. Rotary Club of Black River Falls se întâlnește lunea la prânz la Skyline Golf Course, la marginea orașului. Când ajung, oamenii începuseră deja să-și umple farfuriile de la bufet sau mâncau și stăteau de vorbă la mesele rotunde. „În acest club poți simți foarte bine pulsul comunității”, spune Martalock-Wensel, care s-a mutat în oraș și s-a alăturat Rotary acum patru ani. „A fost o modalitate foarte bună de a cunoaște mulți oameni. Există un amestec bun atât din sectorul public, cât și din cel privat.”
Membrul clubului, Rod McGillivray, în spatele barului la pubul său Stag & Lion; președinta clubului, Lynn Martalock-Wensel, explorează opțiuni pentru a asigura vitalitatea clubului.
Credit imagini: Geoffrey Johnson
Acest lucru este dovedit de oamenii așezați în jurul meselor. Aici, de exemplu, este Duane Waldera, șeriful din Jackson County și președintele desemnat al clubului pentru 2027-28, iar în apropiere este Brad Chown, administratorul orașului, grefierul și trezorierul.
Dar, la fel ca în multe comunități din Statele Unite, în zilele noastre sunt mai puțini oameni adunați în jurul meselor clubului. Cu puțin peste 30 de membri — un declin de 40 la sută față de 1995 — clubul caută modalități de a atrage oameni mai tineri. „Ei chiar vor să fie în slujba celorlalți”, spune Martalock-Wensel. „Doar că lunea la prânz nu funcționează întotdeauna, iar să meargă la prânz în fiecare săptămână nu se încadrează cu adevărat în bugetul lor.” Așa că membrii explorează formarea unui club satelit, o extensie care poate oferi flexibilitate în ceea ce privește orele de întâlnire, șansa de a se concentra pe interese specifice și alte caracteristici care au extins cu succes atractivitatea și impactul Rotary în alte locuri.
O mare parte din partea administrativă a întâlnirii este dedicată unei analize a principalului eveniment de strângere de fonduri al clubului, un concurs de barbecue desfășurat cu nouă zile mai devreme la Lunda Community Park. Michelle Clark-Forsting, care a coordonat evenimentul, conduce discuția, care atinge și posibile îmbunătățiri viitoare. Are loc un schimb viu de idei, pe măsură ce oamenii lansează sugestii, într-un proces categoric neparlamentar care se dovedește foarte eficient. Notați-vă în calendar: anul acesta, evenimentul barbecue are loc sâmbătă, 10 octombrie.
Întâlnirea se încheie la ora 13, dar eu rămân să vorbesc cu David Hoffman, care este membru al acestui club vechi de 97 de ani de 48 de ani. Îmi povestește despre terenul de golf, familia lui — cele patru generații ale Hoffman Construction sunt comemorate într-o pictură murală din centrul orașului — și despre club. „În anii 1950”, spune el, „membrii Rotary îi duceau cu mașina pe jucătorii echipei de fotbal american din liceu la antrenamente aici, la terenul de golf. Era doar încă un serviciu pe care îl ofeream comunității.”
Fac un ultim tur al orașului, vizitând skate parkul și adăpostul susținute de club din Lunda Community Park și parcurgând pe jos Born Learning Trail, un efort comun al clubului și al Great Rivers United Way care promovează distracția în familie și învățarea timpurie în copilărie. Traseul a fost ușor de găsit. „Este chiar în spatele Chamber of Commerce”, a spus Martalock-Wensel. „Nu uitați să intrați și să îi salutați. Fac parte din membrii noștri.”
Bineînțeles că da.
Lake Mills
„Lake Mills, aflat pe țărmul neregulat al lacului Rock, este un oraș cu peluze largi și arbori umbriți. În centrul orașului se află un parc cu mulți copaci, în fața zonei comerciale.”
— Wisconsin: Un ghid al statului Badger
În cei 85 de ani de când a apărut acea descriere din ghid, se pare că nu s-au schimbat prea multe în Lake Mills. Joseph Keyes, care s-a stabilit aici în 1837 și a construit moara de măcinat și fierăstrăul care au dat numele orașului, nu ar recunoaște locul. Dar oricine a scris acea descriere a acestui oraș din comitatul Jefferson pentru renumita serie American Guide Series din perioada Marii Depresiuni s-ar descurca și astăzi fără prea mare dificultate prin Lake Mills.
Un exemplu clar: sunt așezat în librăria Daydream Believer, care funcționează într-o clădire veche de 96 de ani, aflată în fața aceluiași Commons Park umbrit de copaci, menționat în ghidul din 1941. Iar această clădire este o apariție relativ recentă. Clădirea F.B. Fargo Dairy Supply, aflată la un bloc distanță, datează din 1892.
Cei trei membri Rotary care m-au invitat să li se alătur la o cafea în librărie mă fac să renunț la ideea că orașul a rămas blocat în trecut. „Suntem o comunitate căutată”, insistă Anita Martin, președinta Clubului Rotary din Lake Mills. „Nu există suficiente locuințe pentru toți cei care vor să trăiască aici.”
Motivul, explică ea, este amplasarea orașului pe autostrada dintre Milwaukee și Madison, capitala statului. „Șaizeci și cinci la sută dintre persoanele [angajate] care locuiesc în comitatul Jefferson fac naveta în afara comitatului pentru locul lor de muncă”, spune Martin, însă preferă să își facă un cămin într-un oraș potrivit pentru familii, precum Lake Mills. „Suntem un oraș suficient de mic, iar cei mai mulți oameni cunosc Rotary”, adaugă Amy Litscher, originară din Lake Mills și membră Rotary de 19 ani. „Și”, spune Gerard Saylor, „știu ce facem.”
Lista lucrurilor pe care le face clubul, vechi de 71 de ani, este amplă: campanii de donare de sânge, o cămară alimentară (administrată de clubul Interact afiliat), un parc dotat cu terenuri de joc, un loc de joacă, un adăpost și standuri sezoniere de concesiuni. Saylor este mândru de bursele oferite absolvenților de liceu din zonă care merg la facultate. „Acordăm opt sau nouă în fiecare an, între 1.000 și 2.000 de dolari”, spune el. „Este ceva important, o onoare frumoasă — iar oamenii știu că elevii primesc sprijin din partea Rotary.”
Din nou, liderii civici sunt bine reprezentați în club. Administratorul orașului, Drake Daily, este membru, la fel ca Tonya Olson, care conduce districtul școlar din Lake Mills, iar Martin a avut două mandate de câte doi ani în Consiliul de Supraveghere al comitatului Jefferson. Saylor, care a ajuns în Lake Mills și s-a alăturat Rotary acum mai bine de 20 de ani, este directorul Bibliotecii Publice L.D. Fargo, unde coordonează o extindere de 5 milioane de dolari. Găzduită într-o clădire impresionantă din piatră, veche de 123 de ani, biblioteca, spune Saylor, „este un loc de întâlnire primitor pentru toată lumea. Este un loc în care să înveți, să studiezi sau pur și simplu să intri, să te așezi și să îți vezi de treabă.”
În calitate de director al bibliotecii L.D. Fargo, membrul Rotary Gerard Saylor supraveghează extinderea de 5 milioane de dolari a bibliotecii; Amy Litscher și Anita Martin savurează o cafea la librăria Daydream Believer.
Fotografii: Geoffrey Johnson; prin amabilitatea lui Gerard Saylor
Saylor a primit sprijin din partea clubului pentru promovarea și strângerea de fonduri destinate extinderii. Membrele clubului Beth Naughton și Barb Cramer dețin roluri de conducere în consiliul de administrație Friends of the Library, iar la ședința de marți după-amiază a clubului la care particip, după ce Saylor spune că are nevoie de o scrisoare de susținere din partea unei organizații civice locale pentru a obține un anumit grant, clubul votează în unanimitate să ofere acea scrisoare, pe care Martin se oferă voluntar să o redacteze.
Organizată într-o fostă clădire a serviciului de ambulanță, întâlnirea are o dinamică diferită, dar la fel de eficientă, față de întâlnirea clubului din Black River Falls. Membrii iau prânzul la trei mese lungi comune, de-a lungul cărora au loc multe conversații prietenoase, totuși întâlnirea are o structură mai formală. Există un vorbitor, Steve Zambo de la Salty Earth Pictures — „cel mai mare studio de film din Jefferson County”, glumește Zambo și obține râsul pe care îl spera — și o serie de anunțuri despre cea mai recentă campanie de donare de sânge și o viitoare clinică de vaccinare, printre altele.
Clubul sponsorizează un club Interact prosper și, cu peste 50 de membri proprii, cu vârste între 25 și 92 de ani, numărul membrilor rămâne practic exact acolo unde era acum 30 de ani. (De fapt, a reușit să crească ușor.) Asta nu înseamnă că clubul nu caută activ membri noi. Una dintre strategiile sale de creștere este să conecteze Rotary cu generația următoare.
În parteneriat cu cele două licee din oraș, clubul sponsorizează un program care îi invită pe elevii de liceu să participe la întâlniri și să discute cu membrii și între ei. (Clubul din Black River Falls sponsorizează un program similar.) Este o modalitate prin care membrii clubului află ce se întâmplă în licee — și îi ajută să le facă cunoștință cu clubul unor potențiali viitori membri. Cei patru elevi prezenți la întâlnirea la care particip sunt un grup impresionant de tinere: o fostă reporteriță junior (la vârsta de 8 ani) pentru Chicago Bears, o schioare pe apă la fel de precoce, o membră a National Honor Society și o violonistă în Wisconsin Youth Symphony. Ele primesc o primire călduroasă din partea clubului Lake Mills și ar fi un plus binevenit pentru orice club Rotaract sau Rotary în viitor.
Și, ca un gest suplimentar, când termină de citit revista Rotary în fiecare lună, Anita Martin lasă exemplarul ei într-un loc public, cu un bilet în interior, prin care le spune oamenilor cum pot afla mai multe despre Rotary Club of Lake Mills.
În drum spre ieșirea din Legendary Lake Mills (cum îi place orașului să se numească), trec pe Mulberry Street ca să văd conacele ridicate de frații Fargo — aceeași familie care a oferit orașului clădirea pentru produse lactate și biblioteca — în încercarea lor de a se întrece unii pe alții în opulență domestică. Cel mai magnific, conacul lui Enoch J. Fargo (astăzi un bed-and-breakfast), are o poveste cu ursuleți care se potrivește cu turnulețele și frontoanele sale. Ani la rând, Enoch a avut o groapă pentru urși, iar într-un Halloween, niște farsori au coborât o scară în groapă. Urșii au ieșit, au cutreierat orașul și, când au fost în cele din urmă capturați, au fost trimiși la Milwaukee, unde au devenit primii urși de la grădina zoologică a acelui oraș.
Chiar și fără acele piramide, „legendar” poate fi totuși un supranume potrivit pentru Lake Mills.
Port Washington
„Nu vom continua să fim reduși la tăcere și ignorați în timp ce frumosul și nealteratul nostru oraș ne este luat.”
— locuitor din Port Washington care își exprimă opoziția față de un centru de date planificat de 15 miliarde de dolari
Spre marele meu regret, nu va avea loc nicio întâlnire a clubului la a treia și ultima mea oprire. Rotary Club of Port Washington–Saukville își ține întâlnirile în prima, a doua și a treia zi de miercuri a lunii, iar eu am ajuns în a patra zi de miercuri din octombrie.
Ca o consolare, ajung să petrec ziua cu un membru al clubului și, spre marea mea încântare, acest Rotarian are multe fațete. Originar din Milwaukee, Gene Boyer a absolvit Marquette University High School, administrat de iezuiți, apoi a obținut o diplomă în finanțe și administrarea afacerilor la University of Wisconsin-Milwaukee. A lucrat doi ani ca reprezentant al unui producător înainte de a avea momentul său de revelație. „Asta”, și-a dat el seama, „nu mă entuziasmează.”
Atunci Boyer s-a întors la iezuiți cu intenția de a deveni preot. A obținut două diplome de master — în filosofie și teologie — și un doctorat în dezvoltare educațională și a petrecut doi ani lucrând cu refugiați și studenți în Sudan și Kenya. Apoi, cu șase luni înainte de hirotonire, a avut o altă revelație. „M-am gândit”, spune el, „că mariajul părea o opțiune foarte bună.”
Mă întâlnesc cu Boyer la casa pe care el și soția lui, Mary Schmitt Boyer, au construit-o în urmă cu opt ani, la aproximativ o milă vest de faleza din Port Washington. Îi spun repede salut lui Mary — prima femeie care a fost președinte al Professional Basketball Writers Association, ea pleacă să se întâlnească cu prieteni și foști colegi înaintea meciului de deschidere pe teren propriu al Milwaukee Bucks — iar apoi Boyer și cu mine urcăm în camioneta lui pentru a face un tur al orașului Port, așa cum îi spun localnicii.
„Soția mea era din Milwaukee”, spune Boyer, „și astfel, când am decis să ne pensionăm” — el din funcția de superintendent asociat pentru licee în cadrul Catholic Diocese of Cleveland, ea ca reporter sportiv la Plain Dealer din Cleveland — „am decis că ne întoarcem acasă, în Wisconsin.”
Ne oprim mai întâi pe țărmul lacului Michigan, unde primesc o lecție de istorie și o privire de aproape asupra impactului clubului Rotary local asupra orașului Port. Aud despre luxemburghezii care au refuzat să lupte în Războiul Civil pentru că fugiseră în mod special din țara lor natală și se stabiliseră în Wisconsin ca să evite recrutarea. Profesor prin excelență, Boyer sare peste mai bine de un secol pentru a explica evoluția falezei orașului vechi de 180 de ani, unde vechile clădiri pescărești fac astăzi loc unor dezvoltări de condominii înalte.
Fără să părăsim faleza, turul capătă apoi o turnură hotărât Rotary. „Dacă ați întreba orice persoană de pe stradă dacă știe de Port Washington Rotary, ar spune: Ei bine, sigur că da”, spune Boyer. „Doar în ceea ce privește ceea ce facem în comunitate, suntem bine cunoscuți. Nu suntem deloc un secret în comunitate.”
Lângă portul orașului său de pe Lacul Michigan (unde somonii urcau pe râu), Gene Boyer arată spre intrarea în parcul de pe malul apei pe care clubul din Port Washington l-a creat; în altă parte, membrii clubului și prietenii lor lucrează la câteva dintre proiectele care au făcut din club o parte esențială a comunității.
Geoffrey Johnson; Prin amabilitatea lui Gene Boyer
Boyer, trezorierul, secretarul și președintele Comisiei Fundației Rotary al clubului din Port, mi-a oferit deja o listă care detaliază cele peste 30 de instituții locale către care clubul a contribuit cu un total de 25.000 de dolari în anul rotarian 2024-25. Acum mă conduce printr-un parc de pe malul apei pe care clubul a ajutat să îl construiască, cu un foișor, un memorial dedicat pescarilor comerciali și o priveliște spre farul digului vechi de 90 de ani. Înapoi în camionetă, turul Rotary continuă în timp ce mergem de-a lungul falezei de la nord de oraș pentru a vizita grădina de bere și Possibility Playground, cu activități pentru copii de toate abilitățile în Upper Lake Park — spații publice primitoare create prin efortul comun al cluburilor Rotary, Lions și Kiwanis din Port.
De acolo ne îndreptăm spre interiorul ținutului. Pe măsură ce călătorim prin câmpuri deschise, Boyer îmi arată cele patru mari ferme de produse lactate, deținute de regretatul său unchi, unde și-a petrecut o parte din verile copilăriei. Dacă lucrurile merg așa cum se așteaptă, proprietatea va avea în curând linii electrice întinse peste ea, o componentă cheie a centrului de date de 15 miliarde de dolari care urmează să fie construit pe 672 de acri la nord de Port Washington.
„Este aproape sigur”, spune Boyer, dar asta nu a oprit opoziția puternică a locuitorilor din Port Washington, îngrijorați de impactul potențial asupra mediului și asupra calității vieții din oraș pe care l-ar avea centrul, unul dintre multele care apar în întreaga lume pentru a susține inteligența artificială și cloud computingul. „Există un strigăt de mobilizare pe care îl auzi de la unii oameni: Keep Port Port. Au trăit aici toată viața și insistă că nu avem nevoie de dezvoltare. Dar dezvoltarea vine — iar orașul are nevoie de dezvoltare. Alternativa este un fel de moarte lentă.”
Deși Boyer nu o spune explicit, este clar că el crede că, pentru a supraviețui și a prospera, și Clubul Rotary din Port Washington–Saukville trebuie să se dezvolte, să se adapteze și să crească. De aceea caută în mod proactiv noi membri. „Le spunem constant celor peste 40 de membri ai noștri că, dacă știți pe cineva interesat să se alăture, vă rugăm să luați legătura cu unul dintre membrii consiliului nostru”, spune Boyer. „Vom lua personal legătura cu acea persoană și vom vorbi despre Rotary. Așa am câștigat doi sau trei membri noi pe an.”
La fel ca atât de multe cluburi, clubul din Port — care a înregistrat o scădere de 41 la sută a numărului de membri din 1995, când avea 75 de membri — este interesat în special să atragă membri mai tineri. Iar odată ce cluburile au atras recruți mai puțin experimentați, membrii mai în vârstă trebuie să fie pregătiți să predea ștafeta. „Acești tineri, în jur de 30 și 40 de ani”, sfătuiește Boyer, „trebuie să învețe din propriile greșeli.”
Să-i oferim profesorului, el însuși un tânăr de 72 de ani, ultimul cuvânt. Ora s-a încheiat.
Concluzii din călătorie
„Deasupra scutului mare apare un bursuc, animalul statului, iar deasupra bursucului apare deviza statului, «Înainte.»”
— Descrierea stemei în Wisconsin Blue Book 2025-2026
Și astfel îmi iau rămas-bun de la Wisconsin, conducând spre sud de-a lungul țărmului vestic al lacului Michigan către Chicago și casă. Până când ajung la Milwaukee, la aproximativ 25 de mile la sud de Port Washington, am început deja să evaluez ceea ce am întâlnit și să mă întreb dacă ceea ce am aflat are vreo aplicabilitate mai largă pentru alte orașe și alte cluburi.
Mai târziu aveam să aflu că, dacă urmează să vizitezi un stat american care este în multe privințe reprezentativ pentru celelalte 49, nu ai da greș alegând Wisconsin. Statul se situează pe locul 20 în ceea ce privește populația, pe locul 23 ca suprafață și pe locul 26 ca venit median al gospodăriilor. Cu alte cuvinte, exact la mijlocul clasamentului.
Amintindu-mi de avertismentul meu anterior despre priviri pătrunzătoare, mai degrabă decât examinări îndelungate, sunt bucuros să spun că am plecat simțindu-mă optimist în privința viitorului orașelor pe care le-am vizitat, plin de speranță pentru perspectivele oamenilor care locuiesc acolo și impresionat de vitalitatea Rotary. Mai mult, scepticismul meu inițial cu privire la organizarea unei călătorii rutiere în jurul vizitării cluburilor Rotary a dispărut complet și te încurajez să îți planifici propria călătorie. Vei vedea lucruri neașteptate în locuri mai puțin umblate și vei întâlni oameni ospitalieri, bucuroși să îți vorbească despre ei înșiși, despre locurile în care trăiesc și despre lucrurile pe care le fac pentru a-și îmbunătăți comunitățile.
Dacă urmează să îmi urmezi exemplul, amintește-ți ca, pe măsură ce călătorești din oraș în oraș — fie în Manitoba sau Maine, Mexic sau Malaezia — să participi la câteva întâlniri Rotary pe drum. Este cel mai bun mod de a cunoaște oameni și vei fi atras de și vei învăța din diferitele dinamici ale cluburilor pe care le întâlnești. Ceva de adus înapoi în propriul tău club, pe lângă orice alte suveniruri care îți atrag atenția.
Și astfel, pentru viitorii călători, liderii comunității și cluburile Rotary care își imaginează un viitor vibrant, încă un ultim sfat specific statului Wisconsin:
Înainte.
Această poveste a apărut inițial în numărul din martie 2026 al revistei Rotary.