Această pagină a fost tradusă cu ajutorul inteligenței artificiale. Deși depunem eforturi pentru a oferi acuratețe, traducerile automate pot conține erori sau inexactități și este posibil să nu reflecte pe deplin sensul pe care îl are conținutul original.
Membrii Rotary s-au alăturat oficialilor guvernamentali și ai marinei pentru a urmări scufundarea navei Suchiate de pe o fregată, în martie anul trecut.
Prin amabilitatea lui Kikis López de Arbesú
Partenerul de proiect al lui López, Kevin Pitts, un rotarian din Arizona care a fost guvernator al Districtului 5495 în 2023-24, recunoaște că pierderea proiectului din Veracruz a părut ca un sfârșit. Dar el și Salvador Rico, membru al Rotary Club of South Ukiah, California, care face parte din Cadre of Technical Advisers al The Rotary Foundation, indică amândoi descrierea pe care López și-o face ca fiind un „spirit neliniștit” care nu acceptă un refuz drept răspuns. Curând, prin intermediul fratelui ei, a descoperit proiectul din Guaymas.
Rico consideră proiectul din Guaymas unul dintre cele mai complexe pe care le-a văzut vreodată, cu straturi dificile de cerințe de stat, locale și de mediu care trebuiau îndeplinite și cu o povară semnificativă de strângere de fonduri. Dar, spune Rico, cheile granturilor Rotary de succes sunt să faci ceea ce spui și să canalizezi pasiunea voluntarilor într-un mod eficient. Iar López a tratat cu seriozitate aceste aspecte atunci când s-a implicat pentru a ajuta proiectul din Guaymas, care deja dădea semne de sustenabilitate, cu un recif aflat la început și turiști dornici să îl viziteze.
În câteva luni — un timp record, spune Dworak — proiectul a fost aprobat, toate părțile cooperau, iar barja era pregătită să se scufunde.
López, care intenționează să se scufunde la recif luna aceasta, încă se emoționează când repetă un rând din discursul ei de la scufundare ca modalitate de a-i încuraja pe membrii clubului să își îndeplinească misiunea de serviciu pentru a ajuta lumea: „Dacă îl putem visa, îl putem trăi.”
Această poveste a apărut inițial în numărul din august 2024 al revistei Rotary .
Biologul marin Carlos Sánchez și-a petrecut o mare parte din cariera sa de 40 de ani străbătând apele liniștite și albastre ale Mării Cortez în expediții de recensământ, numărând bogata biodiversitate care a atras exploratori de la conchistadorii spanioli până la oceanograful Jacques Cousteau.
Sub acest braț de mare al Oceanului Pacific, lung de 750 de mile, de-a lungul Mexicului, se află o multitudine de forme de viață pe care se spune că Cousteau le-a numit „acvariul lumii”. Recifurile stâncoase și de corali susțin un lanț trofic care începe cu fitoplanctonul microscopic și ajunge până la cel mai mare mamifer de pe Pământ, balena albastră.
Totuși, oamenii de știință precum Sánchez și cei care depind de această regiune pentru mijloacele lor de trai știu că marea nu mai este ce a fost odată.
Pierderea recifurilor este o sursă de eco-anxietate la nivel global — de la pescarii de subzistență cu plase goale până la oamenii aflați departe de țărmuri, afectați de documentare sfâșietoare despre moartea vieții strălucitoare din recifuri. Dar problema, la rândul ei, inspiră inovație de mediu și economică plină de speranță.
Viața marină este atrasă de scheletul scufundat al primei dintre cele două nave scufundate într-un lanț planificat de recife artificiale la Guaymas.
Prin amabilitatea lui Juan Dworak
Contagiozitatea acelui impuls inovator a prins contur într-un proiect ambițios de recif artificial în orașul-port Guaymas din nord-vestul Mexicului.
O coaliție de oficiali din administrația locală, de stat și din marina mexicană — sprijinită de cluburi Rotary din locuri îndepărtate și de un grant global al Fundației Rotary — scufundă o adevărată armată de nave militare mexicane scoase din uz, elicoptere, un avion, un vehicul amfibiu și piese de artilerie pentru a forma recife.
Scufundarea intenționată a navelor și a altor structuri, inclusiv poduri și faruri, a fost folosită în întreaga lume pentru a crea habitate asemănătoare recifelor pentru corali, pești și alte forme de viață marină. În spatele abordării proiectului din Guaymas — scufundă-le și ele vor veni — se află speranța că suprafețele dure ale acestor structuri vor atrage rapid floră și faună și, la rândul lor, turiști, pescari locali de subzistență, precum și oportunități de educație pentru conservare și de cercetare. Ideea nu este să înlocuiască recifele naturale, ci să le completeze și să reducă presiunea asupra lor, precum și să capteze carbonul care contribuie la încălzirea globală.
Pentru a ilustra cât de gravă a devenit pierderea habitatului, Sánchez oferă un mic moment nostalgic: un episod din 1982 al emisiunii TV Wild Kingdom, în care oamenii de știință fac scufundări libere printre zeci de rechini-ciocan la o creastă subacvatică din largul Insulei Espíritu Santo. Astăzi, spune el, scafandrii din acel loc, aflat lângă intrarea în Marea Cortez, se consideră norocoși dacă întâlnesc măcar un singur rechin-ciocan.
Sănătatea unui recif, spune el, poate fi măsurată după numărul de rechini și alți prădători de vârf, precum bibani de mare mari și snapperi, pe care îi găzduiește: „În jurul insulei Espíritu Santo vezi [astăzi] pești mici, dar nu și prădători mari.” Absența lor, explică Sánchez, profesor la Universitatea Autonomă din Baja California Sur din La Paz, este o dovadă a prăbușirii verigilor din lanțul trofic.
Un recensământ la care Sánchez a contribuit toamna trecută, realizat în parteneriat cu Scripps Institution of Oceanography de la University of California San Diego, a examinat aproximativ 100 de recife din întreaga mare. S-a constatat că 90 la sută dintre ele sufereau o degradare semnificativă. O cauză evidentă este reprezentată de traulerele industriale de pescuit, care extrag cantități uriașe de sardine, bibani de mare și creveți. Mai puțin înțelese, dar bine documentate, sunt temperaturile mai ridicate ale apei cauzate de schimbările climatice.
Pentru a scufunda Suchiate, o fostă navă de cercetare a marinei mexicane, lungă de 190 de picioare, au fost detonate mici încărcături explozive în corpul navei.
Prin amabilitatea lui Kikis López de Arbesú
În încercarea de a inversa declinul, prima navă a fost scufundată pe fundul nisipos, la o adâncime de 100 de picioare, la mai puțin de o milă de țărmul stâncos, în 2022, și a dezvoltat un sistem de recif prosper. Dar „nimeni nu știa cum să facă pasul următor”, spune Juan Dworak, consultantul marin din Guaymas care a realizat studiul de impact asupra mediului pentru proiect.
Apoi, spune el, grantul global de 176.000 de dolari al The Rotary Foundation a oferit un impuls „miraculos” și a devenit „un factor crucial pentru o cascadă de evenimente care au loc acum”. Acesta a plătit pentru curățarea și scufundarea unei a doua nave scoase din uz, Suchiate, de 190 de picioare, o barjă pentru apă a Marinei SUA din anii 1940, moștenită de marina mexicană și folosită ca navă de cercetare. Dar, posibil și mai important, grantul a finanțat studiul de impact asupra mediului, care a fost redactat pentru a acoperi toate viitoarele scufundări din proiect.
„A existat prima scufundare fără Rotary. Dar nu ar fi existat o a doua navă scufundată fără Rotary și nu ar fi existat o evaluare a impactului asupra mediului deja aprobată pentru celelalte artefacte care urmează să fie scufundate”, explică Dworak.
Avery Paxton, biolog marin cercetător la Administrația Națională Oceanică și Atmosferică a SUA, spune că a existat o creștere de 2.000 la sută a „amprentei” de pe fundul mării a recifelor artificiale în ultimii 50 de ani în Statele Unite. Dar creșterea a încetinit semnificativ din cauza costurilor, a logisticii dificile și a lipsei de materiale autorizate pentru utilizare în recife artificiale. Studiile lui Paxton sugerează că recifele artificiale sunt „puncte fierbinți” pentru peștii prădători mari, probabil pentru că ele creează habitate subacvatice atât de înalte.