Această pagină a fost tradusă cu ajutorul inteligenței artificiale. Deși depunem eforturi pentru a oferi acuratețe, traducerile automate pot conține erori sau inexactități și este posibil să nu reflecte pe deplin sensul pe care îl are conținutul original.
Fotografie de Ian Tuttle
Natalia Montiel își trage pe mâini mănuși de lucru galbene și se apleacă peste o bucată de metal de mărimea unui caiet. Adolescentei energice, cu păr lung și negru, ține într-o mână o torță de tăiere și își pune cealaltă mână dedesubt. „Aceasta este mâna care mă ghidează?” spune ea, întorcându-se spre Tom Forgette, instructorul ei în arta reparației automobilelor clasice și de epocă.
„O stabilizează”, o corectează Forgette. „Eu sunt cel care te ghidează.”
Forgette, un instructor cu o anumită faimă în această parte a Californiei centrale, este, dacă nu altceva, precis. Cu câteva minute mai devreme, i-a spus Nataliei să aștepte până când apare o pană de flacără, apoi să o regleze folosind valva de oxigen. Acum, Forgette urmărește cum Natalia folosește torța pentru a tăia metalul, o abilitate pe care va trebui să o perfecționeze pentru reparațiile de caroserie auto. „Ești puțin prea aproape”, spune el, apoi adaugă: „Acum te-ai îndepărtat prea mult.”
Într-un garaj aerisit, cu tavan înalt și intrare deschisă, înconjurată de piese auto, teancuri de anvelope și unelte, Natalia se apleacă mai mult. O fâșie de metal cade pe podea. O tăietură dreaptă. Asta voia Forgette. Dacă Natalia ar fi făcut-o greșit, metalul s-ar fi prins. Totuși, Forgette își pune eleva să repete procesul. Ea nu se plânge. Iar Natalia, care poartă rimel și cercei rotunzi argintii, îi câștigă repede respectul în ceea ce rămâne o meserie dominată de bărbați. „Ea chiar se implică”, spune Forgette.
Cea mai mică dintre șase frați, Natalia a crescut uitându-se cum tatăl ei, David, repara mașini. În Mexicul său natal, el a fost mecanic. În Salinas, pe Coasta Centrală a Californiei, tatăl ei repara mașini pentru membrii familiei. Natalia îl ajuta, dându-i unelte și ținând o lumină. Știa că poate face mai mult, dar tatăl ei nu și-o imagina pe „prințesa” lui ca pe o viitoare mecanică.
Pe măsură ce a crescut, Natalia a uitat de mașini și s-a trezit pe un drum nesigur, înconjurându-se de prieteni lipsiți de motivație și preocupați de marijuana. Simțea că „trăia aceeași zi iar și iar”, își amintește ea. „Fără să simt cu adevărat că ajung undeva.”
În timpul clasei a unsprezecea, un consilier i-a sugerat o școală vocațională alternativă numită Rancho Cielo, care oferă și servicii sociale și deprinderi de viață. Când Natalia a auzit că organizația nonprofit avea un program auto, s-a înscris. „Am zis: «Wow, asta e perfect. Exact asta caut»”, spune ea.
Natalia a început programul în noiembrie 2022. Până în iulie următor, era una dintre cei șase elevi din cursul școlii de reparații auto clasice și de epocă, unde învăța sub îndrumarea lui Forgette.
Comitatul Monterey, unde se află Salinas, este unul dintre cele mai mari centre pentru mașini clasice și de epocă din țară. Curse de mașini clasice și de epocă au loc în fiecare an la faimosul circuit WeatherTech Raceway Laguna Seca. Și mai este și Pebble Beach Concours d’Elegance, care se prezintă drept cel mai prestigios salon auto din lume. „Ca persoană care a crescut în Salinas, am fost mereu atât de fascinată să văd mașinile clasice care merg în sus și în jos pe străzile principale”, spune Natalia. „Să mă gândesc că aș putea lucra la una dintre ele este foarte incitant.”
Acest patrimoniu auto i-a inspirat pe rotarienii Mark Grandcolas și Richardson „Ric” Masten să creeze cursul de reparații auto clasice și de epocă. Într-un fel, ei sunt un cuplu puțin probabil. În timp ce Grandcolas preferă pantaloni kaki cu croială îngustă și mocasini, Masten poartă pantofi de oraș și pantaloni eleganți. „Mark este omul din culise”, spune Masten, un fost agent de bursă în vârstă de 85 de ani. „Și este și în prim-plan.”
Inginer în vârstă de 67 de ani, Grandcolas s-a pensionat devreme și s-a mutat în Mexic după ce startupul său software a avut mare succes. Acolo s-a alăturat Rotary. S-a întors în SUA în 2019 pentru a avea grijă de mama sa în vârstă și s-a alăturat Rotary Club of Carmel-by-the-Sea din comitatul Monterey. De asemenea, s-a alăturat comisiei Fundației a clubului, pe care Masten o conducea atunci. Rotarian de aproape jumătate de secol, Masten era interesat de granturile globale ale Fundației Rotary, dar nu reușise încă să obțină unul.
Un student reglează o lampă de tăiere.
Instructorul Tom Forgette lucrează cu studenții Natalia Montiel (dreapta) și Abel Galindo la Rancho Cielo.
Primele automobile sunt cunoscute drept trăsuri fără cai.
Exersați tăieturi dintr-o foaie de metal
Rotarienii Ric Masten (stânga) și Mark Grandcolas la Rancho Cielo.
Masten și Grandcolas alături de colegii rotarieni Doug Brown și Debbie Hale.
Grandcolas avea o perspectivă mai bună, fiind membru al Rotary Club of San Miguel de Allende-Midday din Mexic, care concepuse proiecte ce au primit granturi globale. Grandcolas a format un grup de entuziaști ai granturilor globale pentru District 5230 și i-a provocat pe membri să vină cu o idee nouă. Atunci Masten s-a gândit la repararea mașinilor clasice.
Prima mașină a lui Masten, un Pontiac Eight Cabriolet decapotabil din 1938, cu rumble seat, pe care l-a cumpărat cu 200 de dolari când a împlinit 16 ani, i-a făcut probleme, așa că a învățat să desfacă motorul. Este o abilitate practică ce odinioară era predată frecvent la orele de atelier din liceu. Declineul formării profesionale în licee este unul dintre motivele pentru care Masten s-a gândit la un program de pregătire auto. Celălalt a fost nevoia. Ca proprietar a două Bentley-uri clasice, unul din 1937 și unul din 1954, și membru al mai multor cluburi de mașini clasice, Masten știe că mecanicii care se ocupă de aceste mașini dispar rapid. „Nu mai este nimeni care să le facă”, spune Masten. „Se pensionează și mor.”
Definiția exactă a mașinilor clasice variază. Grandcolas include orice a fost fabricat înainte de 1983; alții spun 1975 sau chiar orice are mai mult de 20 de ani. Apoi există subcategoriile de mașini vintage, antice și de colecție. Ceea ce nu este discutabil este faptul că mecanicii instruiți să lucreze la mașini moderne nu pot pur și simplu să treacă la repararea automobilelor clasice; este un meșteșug complet diferit. Până în anii 1980, industria auto trecea rapid de la componente mecanice la componente electronice, explică Grandcolas. Fără carburatoare, fără distribuitoare. „Ca să repari o mașină modernă astăzi ai nevoie de un computer pentru a rula diagnosticarea”, spune Grandcolas. „Acel computer nu ar fi de niciun folos într-o mașină clasică.” Pentru mașinile mai vechi, explică el, „ai nevoie de cineva cu auz și cu ochi.”
Nu doar interiorul unei mașini clasice este diferit. Spre deosebire de mașinile moderne, care folosesc diverse piese din plastic la cadru și caroserie, exteriorul majorității mașinilor clasice este realizat în întregime din metal, care este mai dificil de reparat și înlocuit. Deși cei instruiți să repare aceste mașini pot fi pe cale de dispariție, mașinile clasice nu dispar. Numai în SUA există aproximativ 31 de milioane de vehicule de colecție, potrivit cercetărilor realizate de Hagerty, un furnizor de asigurări de specialitate pentru mașini clasice.
Rotarienii știau că cererea exista și că instruirea putea oferi tinerilor o cale spre facultate și cariere bine plătite. Aveau nevoie doar de un loc pentru a găzdui programul. Pentru asta, au apelat la Rancho Cielo.
Ferma a fost visul improbabil al judecătorului pensionar John Phillips. Un bărbat suplu și înalt, de 81 de ani, care joacă racquetball miercurea, Phillips a fost procuror adjunct al districtului Monterey în anii tinereții. Meseria lui era să bage oamenii la închisoare. În 1984 a fost numit la Curtea Superioară a Comitatului Monterey. În ambele roluri a urmărit cum bandele deveneau tot mai răspândite în comitat. Spre sfârșitul carierei sale, a ajuns să trimită adolescenți la închisoare pe viață. „Cei mai mulți dintre acești copii își pierduseră speranța pentru viitor”, spune el. „Este foarte ușor să apeși pe trăgaci dacă nu ai speranțe, vise sau orice altceva.”
În 2000, Phillips a fondat Rancho Cielo, un program conceput pentru a le oferi tinerilor care au comis abateri pentru prima dată o alternativă la încarcerare, împreună cu un nou început. El a construit programul pe un teren rural care fusese cândva o unitate de detenție juvenilă. Phillips a luat terenul în concesiune de la guvern și s-a apucat de treabă. Cu un buget de funcționare de 75.000 de dolari și aproape fără personal, în afară de soția sa, Patti, a primit prima promoție de aproximativ o duzină de tineri în 2004, același an în care s-a pensionat. De atunci, Rancho Cielo a crescut până la ceea ce este astăzi, o organizație nonprofit cu un buget de peste 5 milioane de dolari și un personal de aproape 50 de persoane.
Examinarea unei bujii
Abel Galindo își echilibrează o roată pe o mașină de epocă în timpul cursului.
Elias Pineda (stânga) și Giovanny Landeros restaurează caroseria unei camionete.
Proprietatea de 100 de acri din poalele lanțului Gabilan este o fermă funcțională, cu cai, iazuri cu pești, o grădină, stupi, săli de clasă și ateliere în anexe lungi care seamănă cu hambare. În prezent, programul deservește elevi din familii cu venituri mici, iar doar aproximativ 30 la sută dintre cei 200 de elevi aflați în campus într-o zi obișnuită au fost implicați în sistemul de justiție juvenilă. Majoritatea au între 16 și 18 ani, iar aproximativ trei sferturi provin din Salinas, reședința comitatului și centrul industriei agricole în plină dezvoltare din Valea Salinas. Absolvenții a șase programe vocaționale pleacă cu un certificat recunoscut în industrie și o diplomă de liceu. Fiecare program are un manager de caz. Există și un terapeut. Programul este gratuit pentru elevi, iar aceștia sunt transportați la și de la campus și primesc prânz și gustări. În unele cazuri, primesc și burse și pot participa la programe de muncă-studiu.
„A trecut de la acest mic program destinat să se ocupe de copii cu risc și cu probleme la o școală vocațională importantă, singura școală vocațională adevărată din această zonă”, a explicat Phillips în timpul unei prezentări la o întâlnire a clubului din Carmel-by-the-Sea, în aprilie 2023.
Rotary și Rancho Cielo au împreună o istorie îndelungată. Membrul clubului din Carmel-by-the-Sea, Lesley Miller Manke, folosindu-și legăturile de afaceri și personale, a avut un rol esențial în obținerea finanțării pentru unul dintre primele programe vocaționale ale fermei, Drummond Culinary Academy. Ulterior au fost adăugate programe de construcții, agricultură, reparații auto și sudură. Pe măsură ce Rancho Cielo a crescut, Manke a încurajat organizația nonprofit să solicite finanțare prin granturi de la club și a invitat personalul acesteia să vorbească la întâlnirile clubului. „Clubul nostru urmărește Rancho Cielo încă din prima zi”, spune ea.
Clubul nu este singurul care sprijină ferma. Rotary Club of Corral de Tierra din apropiere a construit o zonă pentru grătar la Rancho Cielo, spune Doug Brown, președintele subcomisiei pentru granturi districtuale din Districtul 5230. Brown i-a ajutat pe Masten și Grandcolas să solicite grantul global, la fel cum a făcut și guvernatoarea districtuală Debbie Hale.
Pentru a-și întări argumentele și a demonstra nevoia de mecanici pentru mașini clasice, cei doi membri Rotary au identificat aproape 50 de ateliere care repară mașini clasice pe o rază de 37 de mile de Rancho Cielo. Fiecare dintre atelierele pe care le-au vizitat avea aceeași problemă: aveau nevoie de ajutor. „Unii dintre ei spuneau: «Dacă puteți pregăti un tânăr și îl puteți aduce aici, am nevoie de el de săptămâna trecută»”, spune Grandcolas.
Un student exersează sudura pe o bucată de metal uzat în timpul orei.
Potrivit cercetărilor lor, există doar trei sau patru locuri în țară care predau repararea mașinilor clasice. Niciunul dintre ele nu se află în comitatul Monterey. Datele l-au convins pe directorul general Rancho Cielo, Chris Devers, să adauge repararea mașinilor clasice la ofertă. „Lucrez în dezvoltare de 25 de ani și nu mi s-a mai întâmplat niciodată să primesc un proiect sau un program atât de bine conceput, finanțat și conectat la industrie, care face tot ceea ce ține de misiunea noastră aici”, spune el.
Primul curs de opt săptămâni a început în vara anului 2022 cu 14 elevi, dintre care 10 l-au finalizat. Primii trei ani sunt finanțați printr-un grant global al Fundației Rotary de peste 56.000 de dolari. De atunci, Rancho Cielo a primit finanțare de la stat și de la guvernul federal pentru a menține programul în funcțiune, precum și 100.000 de dolari de la donatori asociați cu Pebble Beach Concours, cu promisiuni de sprijin suplimentar dacă Rancho Cielo poate extinde cu succes programul.
Planul este de a crește cele 110 ore actuale de instruire la 500 de ore și numărul de elevi înscriși în fiecare an la 24. Toți elevii fac parte din programul auto și învață elementele de bază ale reparațiilor auto moderne, precum și ale reparațiilor mașinilor clasice. Și toți, potrivit judecătorului pensionar Phillips, „s-ar îndrepta într-o direcție greșită dacă nu ar fi venit în campus”.
Salinas găzduiește 160.000 de oameni, inclusiv mulți migranți din Mexic care vin să lucreze la fermele din vale. Este locul de naștere al lui John Steinbeck, a cărui carte Fructele mâniei a relatat despre o generație anterioară de migranți care fugeau din Dust Bowl-ul din Oklahoma în timpul Marii Depresiuni. Valea Salinas este încă cunoscută pentru industria sa agricolă, care i-a adus porecla „bolul de salată al lumii”, dar Phillips cunoaște orașul dintr-un alt motiv: bandele. „Unii dintre acești copii au crescut în unele zone unde este aproape imposibil să nu fii implicat în asta, bandele au acest tip de influență”, spune Phillips.
Când Phillips a confruntat un elev care fusese mustrat pentru asocierea cu bande, elevul a explicat că crescuse alături de membrii bandei. Doi dintre ei erau verii lui și locuiau alături. Instruirea profesională de la Rancho Cielo și programe similare pot oferi o altă cale.
Ideea de a redirecționa tinerii departe de sistemul de justiție nu este nouă, spune Nate Balis, director al Juvenile Justice Strategy Group la Annie E. Casey Foundation. Într-un fel, a intra în necazuri este un comportament tipic adolescenței, explică el. Ca atare, se înțelege în general că societatea nu vrea ca greșelile adolescenților să îi urmărească mai târziu. „Ceea ce știm este că, atunci când răspundem la asta prin sistemul de justiție juvenilă, obținem rezultate mai slabe decât dacă am răspunde fără sistemul de justiție juvenilă”, spune el.
Când tinerii intră în necazuri, aproape toți au nevoie de ceva de făcut care să îi îndrume înapoi spre un drum pozitiv, spune Balis. „Așadar, programele care vizează promovarea dezvoltării tinerilor, promovarea formării de competențe, construirea unor relații puternice, acestea sunt lucrurile pe care ni le dorim pentru toți tinerii”, spune el.
Asta încearcă să facă Rancho Cielo. Nu este întotdeauna un drum drept.
La aproximativ o lună după ce a intrat în programul auto de la Rancho Cielo, Natalia a început să regreseze, intrând în probleme la școală. Din ce în ce mai îngrijorat, managerul ei de caz a înscris-o să vorbească cu un terapeut. Terapia era o idee nouă pentru Natalia, care spune că părinții ei îi spuseseră întotdeauna că ar trebui pur și simplu să vorbească cu frații ei. Să vadă un terapeut a fost diferit. „Nu pot exprima cât de multă nevoie aveam de asta”, spune ea.
Printre altele, terapeutul a ajutat-o să se simtă confortabil urmărindu-și ambițiile, în ciuda a ceea ce simțea uneori că sunt așteptări scăzute din partea altora. „Îmi place să gândesc la scară mare”, spune ea. „Vreau să fiu mândră de mine.” În atelierul de la Rancho Cielo, Natalia găsește această încurajare.
Jose Martinez caută în dulap unealta potrivită.
După ce au tăiat foaia de metal, Natalia și Jose Martinez, 17 ani, examinează o aripă îndoită și lovită. Forgette i-a învățat să își folosească degetele pentru a simți materialul. Jose, care și-a asumat rolul de purtător de cuvânt neoficial al clasei, a venit la Rancho Cielo în februarie 2023, după ce a rămas în urmă la liceu. „La școală era doar, gen, statul continuu”, spune el. „Nu prea îmi place asta, pentru că vreau să fac ceva.”
Aici a învățat cum să își dea seama ce este în neregulă cu caroseria unei mașini și cum să o repare. Nu este sigur dacă va lucra în industria auto, dar este sigur că va putea economisi bani reparându-și propria mașină. Colegul său de clasă, Abel Galindo, tot de 17 ani, are mai puține de spus despre școală — „era, gen, orice” — și mai multe de spus despre mașinile clasice. „Sunt îndrăgostit de mașinile vechi. Adică, mi-aș dori să pot avea o mașină veche”, spune Abel, care este din King City, aflat în apropiere.
Ross Merrill, președintele Laguna Seca Raceway Foundation, o organizație nonprofit care ajută la finanțarea îmbunătățirilor la circuit, nu este surprins de interes. „Există o cultură auto aici, în Monterey County, care este renumită la nivel mondial”, spune el.
Fermier din Salinas din a treia generație, Merrill a crescut mergând cu bicicleta să urmărească cursele de la Laguna Seca. Acum concurează în ele. Sperând să păstreze această istorie, Merrill face parte din consiliul consultativ al programului de reparații auto clasice și de epocă de la Rancho Cielo. „Devine o artă pe cale de dispariție”, spune el. Nu și printre studenții de la Rancho Cielo.
Elias Pineda urmează cursul pentru a doua oară, într-o formă mai avansată, astfel încât să poată termina lucrul la GMC Sierra din 1997. Tânărul de 18 ani netezește acoperișul cabinei împreună cu un alt student, stând pe o ladă de lemn în bena camionetei care găzduiește un sistem audio instalat de el. Pineda a refăcut și suspensia și a revizuit complet alte câteva componente. Deși camioneta lui albastru-verzuie are un stil vechi al caroseriei, tehnic nu este o mașină clasică. Cu toate acestea, el o consideră cartea lui de vizită, lucrarea pe care o poate arăta când își caută un loc de muncă. Originar din Salinas, Pineda a fost mereu pasionat de camionete, mașini muscle, „orice implică patru roți și un motor”. Deși încă nu a absolvit, a început deja să facă lucrări auto pe cont propriu.
Steve Hughes (stânga) le arată elevilor și personalului un motor antic de automobil.
După ce Jesse Hoffman a absolvit programul anul trecut, tânărul de 19 ani și-a găsit de lucru reparând automobile Mazda. De acolo a încercat un alt atelier auto, iar mai recent s-a angajat construind piese pentru avioane. Deși sunt diferite, el spune că abilitățile pe care le-a învățat în programul de reparații pentru automobile clasice și de epocă l-au ajutat. „Partea de tinichigerie se aplică foarte mult în lucrul din domeniul aviației”, explică el. Cel mai important, este o carieră care îi place. „Îmi place în toate privințele”, spune el.
Înapoi la Rancho Cielo, pe măsură ce cursul se apropie de sfârșit pentru ziua respectivă, mai multe trăsuri fără cai — așa cum sunt cunoscute primele automobile — pufăie în sus pe drum. Steve Hughes, din filiala Salinas Valley a Horseless Carriage Club of America, intră în garaj. Natalia aleargă spre el. Vrea să știe dacă Hughes își amintește de ea de la o vizită anterioară (își amintește) și dacă și-a adus vehiculul (și l-a adus). Locomobile-ul său din 1915 are nevoie de atenție constantă.
Hughes face parte din consiliul consultativ al programului și vizitează în mod regulat clasa împreună cu alți membri ai clubului său. Nu sunt aici pentru reparații; în schimb, le oferă elevilor plimbări.
Natalia ocupă locul din dreapta în Locomobile-ul lui Hughes, iar doi băieți din clasă urcă pe bancheta din spate. Hughes îi spune în glumă Nataliei să-și apese degetul pe bord pentru ca vehiculul să pornească. Ea știe că degetul ei nu va porni mașina, dar zâmbește și o face oricum. Mașina prinde viață cu un huruit și saltă pe drum.
Această poveste a apărut inițial în numărul din februarie 2024 al revistei Rotary .
