Deși Rotary devenise deja internațional în aprilie acelui an prin acordarea chartei pentru Clubul Rotary din Winnipeg, Manitoba, Canada, clubul din Regatul Unit i-a adus Rotary distincția de a fi o organizație intercontinentală.

După ce membrii din Londra au organizat clubul, a fost nevoie de un an pentru a primi carta. Corespondența dintre secretarul general Chesley R. Perry și membrul fondator Arthur P. Bigelow dezvăluie unele dintre întrebările membrilor clubului despre aderare și plata cotizațiilor către ceea ce era atunci Asociația Națională a Cluburilor Rotary, formată doar din cluburi din SUA.

Perry i-a încurajat să „uite că în denumire apare cuvântul «național»”, observând că, dacă Winnipeg, Londra și altele urmau să se alăture, asociația „pur și simplu ar trebui să își schimbe numele în Asociația Inter-Națională”.

Dincolo de Londra

Clubul din Londra, împreună cu patru cluburi din SUA care au primit carta în aceeași zi, a crescut numărul total de cluburi din lume la 50. În scurt timp, Rotary a ajuns să aibă opt cluburi în Anglia, Irlanda (inclusiv ceea ce este acum Irlanda de Nord) și Scoția. Cele șapte cluburi de după Londra și datele chartei RI au fost:

• Glasgow, Strathclyde, Scoția: 1 aprilie 1913
• Belfast, Antrim, Irlanda de Nord: 1 mai 1913
• Dublin, Dublin, Irlanda: 1 mai 1913
• Edinburgh, Lothian, Scoția: 1 mai 1913
• Manchester, Greater Manchester, Anglia: 1 mai 1913
• City of Liverpool, Merseyside, Anglia: 1 august 1913
• Birmingham, West Midlands, Anglia: 1 aprilie 1914

Prezența Rotary nu s-a extins în Europa continentală până când Clubul Rotary din Madrid, Spania, a primit carta în ianuarie 1921.

O abordare unică

R.W. Pentland, din clubul din Edinburgh, și-a folosit numirea în Consiliul Director Rotary din 1913-14 ca pe o oportunitate de a îmbunătăți legăturile dintre cluburi. El a reunit ofițeri ai cluburilor la Liverpool în octombrie 1913, urmărind să consolideze camaraderia și unitatea și să standardizeze practicile între cluburile Rotary din Regatul Unit. În luna mai următoare, reprezentanții cluburilor s-au întâlnit la Londra și au creat Asociația Britanică a Cluburilor Rotary (BARC).

Pentland i-a raportat despre noua asociație președintelui Rotary din 1913-14, Russell F. Greiner, care i-a susținut înființarea. La Convenția Rotary din 1914, delegații au aprobat o rezoluție pentru a recunoaște asociația britanică și eforturile sale de a promova interesele Rotary.

Cluburile puteau deveni membre atât ale BARC, cât și ale Asociației Internaționale a Cluburilor Rotary (acum Rotary International) prin două procese separate, iar cluburile BARC au fost încurajate în mod activ să solicite afilierea la Asociația Internațională, dar acest lucru nu a fost obligatoriu timp de mai mulți ani.

După mai mult de un an de discuții între cele două asociații, delegații la Convenția Rotary din 1922, desfășurată la Los Angeles, California, SUA, au modificat Constituția RI pentru a introduce prevederi privind unități naționale sau teritoriale care să funcționeze ca unități administrative ale Rotary International. În special, acestea ar fi fost împuternicite să aprobe cereri și să emită certificate de chartă pentru cluburile din teritoriul desemnat.

Cluburile din Marea Britanie și Irlanda, prin BARC, au solicitat și au primit acest statut. După numai cinci ani, delegații au modificat din nou constituția pentru a opri crearea de unități teritoriale, dar au permis unităților existente să rămână. Rotary International în Marea Britanie și Irlanda (RIBI) este singura unitate teritorială care mai există astăzi în Rotary.