Roata Rotary, neschimbată din 1924, a fost redesenată de multe ori în primii ani ai organizației.

O emblemă a Rotary Club of Chicago, care includea o roată de căruță, a influențat primele sigle ale altor cluburi și ale Rotary International.

Emblema timpurie a clubului

În 1905, Montague M. Bear, gravor și membru al Rotary Club of Chicago, a schițat o roată de căruță cu 13 spițe ca emblemă a clubului. Când alți membri ai clubului au început să se plângă că designul era static și lipsit de viață, Bear a adăugat elemente decorative care făceau roata să pară că se deplasează pe un strat de nori. Din păcate, unii membri au considerat că norii arătau ca praful, sfidând legile fizicii prin faptul că părea ridicat de ambele părți ale roții. Bear a răspuns suprapunând o panglică cu cuvintele „Rotary Club” peste nori.

Emblema timpurie a asociației

În 1911, secretarul Chesley R. Perry a recomandat ca „asociația națională să ia măsuri pentru a stabili roata ca element de bază al emblemei fiecărui club Rotary”. Cluburile au fost invitate să trimită modele unui comitet pentru emblemă înainte de convenția din 1912 de la Duluth, Minnesota, SUA.

Convenția de la Duluth a adus o anumită clarificare. „Emblema constă în principiul de bază al unei roți cu dinți tăiați pe marginea exterioară. ... Spițele trebuie să fie concepute astfel încât să indice rezistență; scopul dinților, sau al roților dințate, este dublu: în primul rând, să atenueze simplitatea designului și, în al doilea rând, să simbolizeze puterea.”

Cuvântul „Rotary” apărea în partea de sus, iar „International Association” în partea de jos. (Rotary a devenit o organizație internațională în 1912.) Cluburile au fost încurajate să folosească un design similar, plasând numele orașului lor în partea de jos în loc de „International Association”. Numărul de spițe și de dinți nu era specificat. Ca urmare, până în 1918 erau folosite multe variante ale emblemei.

O emblemă standard

Pentru a aborda numărul tot mai mare de embleme, Consiliul i-a numit pe Charles Mackintosh, din Rotary Club of Chicago, Illinois, SUA, și pe Oscar Bjorge, din Rotary Club of Duluth, Minnesota, SUA, în comitetul însărcinat cu standardizarea emblemei Rotary.

Bjorge a desenat o emblemă cu șase spițe și 24 de dinți, oferindu-i un aspect solid. În acest design, numărul de dinți și de spițe era menit să reflecte o roată dințată reală, funcțională. Numărul de spițe și de dinți nu reflecta niciun aspect specific al istoriei Rotary sau al programelor sale, iar acest lucru este valabil și astăzi.

În noiembrie 1919, Consiliul a adoptat designul lui Bjorge și o descriere detaliată, iar convenția din 1921 le-a aprobat oficial. Timp de mulți ani, descrierile emblemei s-au referit pur și simplu la un articol intitulat „Redesigning the Rotary Wheel” din numărul din ianuarie 1920 al revistei The Rotarian, care anunța decizia Consiliului.

Până în 1924, designul lui Bjorge fusese modificat pentru a include o pană. Această adăugire i-a fost atribuită lui Will R. Forker, din Rotary Club of Los Angeles, California, SUA. Se spune că el ar fi afirmat că designul lui Bjorge nu prevedea transferul puterii către sau de la un arbore, ceea ce făcea ca roata să fie inactivă. Forker percepea Rotary ca pe o „forță vie”, iar adăugarea unei pene în butuc transforma noua roată într-un „adevărat mecanism funcțional”.

În ianuarie 1924, Consiliul a aprobat oficial emblema care era atunci în uz. Totuși, nu toate descrierile scrise au fost actualizate imediat. Pentru a elimina orice confuzie cauzată de diferitele decizii privind emblema între 1912 și 1929, o descriere standard a designului existent, cu pană, a fost aprobată de convenția din 1929.